Ioan Deneș, ministrul Apelor și Pădurilor, susține că legea vânătorii va fi modificată, astfel încât să fie permisă vânarea cormoranilor, specia fiind din seria celor protejate în prezent, potrivit dcnews.ro.
Afirmația vine pe fondul întâlnirii de lucru pe care demnitarul a desfășurat-o la Bistrița, cu membrii comisiei de specialitate din Senat. Ei, bine, Ioan Deneș a reamintit că Petre Daea, ministrul Agriculturii, este cel care a adus în atenția publică problema cormoranilor, pe care și el o consideră una „extrem de serioasă”.
„Colegul şi prietenul meu, ministrul Agriculturii, Petre Daea, într-o notă personală care a iscat multe discuţii, a adus în atenţia opiniei publice o problemă extrem de serioasă, pentru că, aşa cum ştiţi, sunt două specii de cormorani, care amândouă sunt în anexa 2, protejate de lege şi nu este permis să fie vânate. Numai că, atunci când faci o analiză a speciilor protejate, trebuie să te gândeşti la toate aspectele. Sigur că, probabil, analiza făcută atunci nu a avut în vedere efectul în timp al tipului de hrană pe care îl folosesc aceşti cormorani şi s-a constatat, în realitate, că aceste două specii consumă o cantitate, aşa cum spunea ministrul Daea şi îl cred, mai mare decât consumă toţi românii la un loc. Şi atunci, în momentul în care pui în balanţă oamenii şi animalele, niciodată, dar niciodată nu putem să alegem animalele în defavoarea oamenilor”, a declarat ministrul Deneş.
Așadar, el a precizat că problema cormoranilor a fost discutată în întâlnirea de joi pe care a avut-o cu Comisia pentru ape, păduri și fond cinegetic din Senat, motiv pentru care se are în vedere modificarea legii vânătorii.
„Această discuţie am avut-o în cadrul acestei dezbateri, iar comisia de specialitate din Senatul României are în vedere, are în lucru modificarea legii vânătorii şi în acest sens, astfel încât aceste două specii să fie reglementate ca să putem să controlăm, dacă doriţi, şi să dezvoltăm la modul inteligent şi ştiinţific şi cele două specii, dar nici să nu ne afecteze creşterea în luciurile de apă din România a peştilor. Foarte mulţi dintre cei care au avut activităţi economice în acest domeniu au dat faliment din această cauză”, a explicat ministrul Apelor şi Pădurilor.