Ilan Laufer, consilier onorific al premierului Viorica Dancilă, a fost numit recent în funcția de președinte al organizației PSD din SUA. Într-un mesaj publicat pe Facebook, social-democratul promite construirea unei organizații puternice și ”sprijinirea și dezvoltarea parteneriatului strategic și a relațiilor româno – americane”.
”Sunt onorat de încrederea acordată de colegii mei care m-au ales în funcția de președinte al Organizației PSD – Statele Unite ale Americii.
Am început să lucrez la construcția unor organizații puternice în cele mai importante state, de la coasta de est până la coasta de vest. Ne vom face vocea auzită în SUA!
Vom fi alături de simpatizanții noștri și de toți românii care trăiesc în America și vor să se implice alături de noi în proiecte importante pentru relația ROMAÂNIA-SUA și pentru comunitățile de români din SUA. În acelasi timp, proiectele culturale și de păstrare a identității naționale vor fi o prioritate pentru toți cei implicați în această construcție.
Vom utiliza toate instrumentele de care dispunem pentru sprijinirea și dezvoltarea parteneriatului strategic și a relațiilor româno – americane.”, a transmis Ilan Laufer.