Liviu Dragnea ar putea reveni în politică. Fostul lider al PSD are în vedere crearea propriului partid. Informația a fost confirmată de către Marcel Ciolacu.
Între membrii PSD deja se vorbește despre revenirea lui Liviu Dragnea în politică.
„A fost o discuţie între colegi că ar exista această posibilitate”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat într-o conferinţă de presă luni, dacă are informaţii că Liviu Dragnea vrea să îşi înfiinţeze propriul partid.
De asemenea, Marcel Ciolacu a exclus posibilitatea ca Dragnea să atragă în noul partid actuali membri ai PSD.
Cu câteva luni înainte de ieșirea din închisoare a lui Liviu Dragnea, Ciolacu a explicat că fostul șef PSD nu se va mai întoarce în tabăra social-democraților.
„Nu sunt specialist. Statutar, domnul Dragnea nu mai poate să fie membru de partid”, a declarat Ciolacu, a declarat oficialul PSD în martie 2021.
De asemenea, Vasile Dîncu a lăsat de înțeles după eliberarea lui Liviu Dragnea că acesta nu mai are ușile deschise în PSD.
„Mă bucur pentru Liviu Dragnea și pentru familia lui, sper că s-a încheiat acest calvar pentru el. Am fost prieten cu el și am sperat într-o revenire la normalitate. Acum cred că are dreptul la liniște și dreptul la viață privată”, a declarat Vasile Dîncu.