Provocare dificilă pentru Fabian Gyula, propus Avocat al Poporului, pensionat la 49 de ani. Ce i se cere

Provocare dificilă pentru Fabian Gyula, propus Avocat al Poporului, pensionat la 49 de ani. Ce i se cere
captura video

Fabian Gyula, propunerea UDMR pentru funcția de Avocat al Poporului, are o misiune dificilă. Pentru a avea susținerea liberarilor, viziunea sa trebuie să se alinieze cu cea a partidelor de dreapta, în ceea ce privește pensiile speciale. Robert Sighiartău, secretar general al PNL, a lansat provocarea.

„Fabian Gyula, propunerea pentru funcția de Avocat al Poporului, are obligația morală de ne prezenta opinia sa asupra pensiilor speciale în contextul în care dorește votul majorității reformiste din Parlamentul României”, a declarat Sighiartău, potrivit unui comunicat de presă.

Fabian Gyula nu consideră imorală pensionarea la 49 de ani

Sighiartău a amintit că actuala majoritate parlamentară și-a asumat public desființarea pensiilor speciale și că este normal ca toate persoanele promovate în funcții publice să-și asume această viziune.

„Renate Weber, fostul Avocat al Poporului, a atacat la CCR impozitarea pensiilor speciale cu 85%. Prin acel gest, ea a demonstrat că nu este avocatul românilor, ci doar avocatul privilegiaților care au numit-o în funcție.

Weber a susținut că impozitarea pensiilor speciale ar fi o discriminare, deși în realitate cei cu adevărat discriminați sunt milioanele de români din buzunarele cărora se iau bani pentru a se plăti aceste pensii imorale”, a mai transmis Sighiartău.

Fabian Gyula a recunoscut miercuri, 23 iunie, că s-a pensionat anul trecut, la vârsta de 49 de ani. În prezent, acesta încasează de la stat 10.000 de lei pensie. Acesta nu vede nicio problemă prin faptul că a ieșit din câmpul muncii la o vârstă după puțin peste două decenii de muncă.

„Raportat la presiunea la care eşti supus în magistratură, da”, a declarat Gyula.

UDMR a fost singurul partid din Parlament care nu a votat eliminarea pensiilor speciale pentru deputați și senatori.