Institutul ”Elie Wiesel” condamnă manifestările ”negaţioniste” ale partidului AUR

Institutul ”Elie Wiesel” condamnă manifestările ”negaţioniste” ale partidului AUR
George Simion și Claudiu Târziu, 2021

Institutul Naţional pentru Studierea Holocaustului din România „Elie Wiesel” a condamnat manifestările negaționiste ale partidului AUR cu privire la importanța studierii Holocaustului din România, se arată într-un comunicat transmis Agenției Naționale de Presă.

Institutul Elie Wiesel condamnă manifestările AUR

„Astăzi, un lider AUR, protejat de imunitatea parlamentară, a catalogat Holocaustul din România drept o ‘simplă lecţie’ sau o ‘temă minoră’ în sistemul educaţional. Genocidul, distrugerea unei comunităţi pe criterii etnice să fie oare un subiect minor ce poate fi expediat în cadrul unei lecţii în sistemul educaţional? (…) A nega Holocaustul, în spatele imunităţii parlamentare, nu face decât să întreţină ura antisemită, ale cărei consecinţe politice au dus la Holocaust. A nega Holocaustul este o expresie clară de a nega democraţia”, se arată în comunicatul transmis sursei citate.

Luni, Claudiu Tîrziu, co-președintele AUR, a declarat în cadrul unui comunicat de presă că învățământul din România suferă de o „acţiune sistematică de subminare” a calităţii învăţământului din România prin ridicarea la rangul de ‘materii’ a unor „teme minore sau care pot face obiectul unor simple lecţii în cadrul materiilor existente (ex. educaţie sexuală, istoria Holocaustului, etc.), în paralel cu reducerea importanţei acordate materiilor fundamentale pentru formarea noilor generaţii: ştiinţele exacte, Limba şi literatura română, Istoria naţională”.

Istoria Evreilor. Holocaustul, materie nouă în școli

În noiembrie 2021, președintele României, Klaus Iohannis, a semnat decretul necesar pentru adoptarea și introducerea materiei în școli ce are în vedere studierea istoriei evreilor și victimelor Holocaustului atât din România, cât și la nivel internațional. Citește mai mult

„Cadrele didactice care predau disciplina ‘Istoria Evreilor. Holocaustul’ pot beneficia de pregătire profesională şi cursuri de perfecţionare de specialitate, în ţară sau în străinătate”, mai prevede legea.

Urmăriți B1TV.ro și pe