Ioan Oltean, secretarul general al PDL, a declarat joi că în cadrul ședinței colegiului director se va pune în față interesul partidului, nu interese individuale. În cadrul acestei întâlniri se vor discuta reașezarea și revigorarea Partidului Democrat Liberal, în contextul rezultatului de la alegerile locale.
Ioan Oltean a caracterizat ședința colegiului director al PDL ca pe „o discuție în care mai presus decât orice se va pune interesul partidului și pregătirea lui pentru alegerile din toamnă, nu interesul unuia sau altuia dintre membrii biroului permanent sau din afara biroului.”
De asemenea, Ioan Oltean a adăugat că este dispus să facă orice este mai bine pentru PDL, însă a refuzat să răspundă dacă aceasta înseamnă și că va demisiona din funcție dacă i se va cere.
„Orice măsură care vizează interesul partidului și reașezarea lui este susținută de către mine, indiferent care este ea, absolut orice,” a mai spus secretarul general al PDL.
Ioan Oltean: Vom pune în față interesul partidului, nu interese individuale