Președintele ales Klaus Iohannis, a afirmat, miercuri, că în lupta anticorupție este nevoie de o asanare morală a clasei politice.
”De foarte multă vreme se discută despre marile scandaluri de corupție, anchetele care se desfășoară cu repeziciune înfățișează un peisaj sumbru. O țară paralizată de corupție. Trebuie să înțelegem că o Românie în care politicieni și oameni de afaceri se unesc pentru a devaliza bugetul public este o Românie asasinată. Ele arată cum am ajuns ca societate și cât de urgentă trebuie să fie schimbarea. Aceasta este România anormală de care trebuie să ne despărțim cât de curând, pentru a construi România oamenilor normali”, a declarat Iohannis.
”E necesar un amplu proces de asanare morală a clasei politice, și de mult curaj și intransigență a instituțiilor implicate”, a precizat el.
”Cer cetățenilor României, societății civile, să se mobilizeze exemplar într-un efort de redefinire a valorilor și respectului. Corupția este acum principalul dușman al promovării care are la bază meritocrația, al concurenței libere. Corupția ne afectează traiul de zi cu zi, afectează investițiile. Pe termen lung, corupția duce la regres, segregare și la o răsturnare endemica a valorilor. Corupția e de departe cea mai mare problemă de siguranță națională. Fără o Justiție independentă și funcțională, o națiune poate trăi de 10 ori un secol fără să aibă un stat. Cu o justiție eficientă, o națiune poate face pași uimitori, ca și cum ar trăi un secol în 10 ani. Efortul este meritul a numeroși factori, dar mai ales al acelor oameni onești și curajoși din justiție, care au arătat că vocația se suprapune cu formația”, a transmis președintele ales.
”Misiunea mea principală este de a sprijini acest demers, dar și de a sprijini celelalte instituții ale statului. Președintele trebuie să nu fie doar garantul, ci și cel dintâi promotor al statului de drept. Concret, îmi doresc sporirea performanței DNA la nivel local. DNA a fost foarte performant, începând cu mandatul lui Daniel Morar și continuând cu mandatul Codruței Kovesi. Voi lupta pentru a recupera prejudiciile. Reiterez poziția mea de neobstrucționare de către clasa politică a anchetelor. Dacă vă întrebați dacă președintele va fi un aliat în lupta pentru statul de drept, vă asigur că raspunsul nu poate fi decât afirmativ”, a subliniat Klaus Iohannis.