Ion Ștefan, ministrul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, a precizat că au fost semnate contractele de finanțare din fonduri europene pentru construirea a trei spitale regionale – Iași, Cluj și Craiova.
„Suntem în discuţie pentru finanţarea a trei spitale regionale – Iaşi, Cluj şi Craiova. Pentru aceste trei spitale regionale au fost semnate contractele de finanţare din fonduri europene, au fost înaintate documentaţiile către Comisia Europeană (CE). CE pentru toate trei a aprobat finanţarea. Ceea ce am făcut noi în cadrul lucrărilor publice a fost recunoscut ca fiind un lucru foarte bun şi odată cu semnarea acestor contracte de finanţare între Ministerul Lucrărilor Publice şi Ministerul Sănătăţii, implementarea acestor proiecte s-a transferat la Ministerul Sănătăţii”, a declrat ministrul Ion Ștefan, marți, într-o conferință de presă, potrivit Agerpres.
Grupul de Comunicare Strategică a raportat, marți, 7.304 cazuri noi de COVID-19 depistate la nivel național, astfel că numărul îmbolnăvirilor confirmate pe teritoriul României a urcat la 314.295. Potrivit autorităților,211.408 pacienți au fost declarați vindecați.În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.727. Dintre acestea, 1.093 sunt internate la ATI, conform celui mai recent bilanț.
Până astăzi, 8.186 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS-CoV-2 au murit.
În intervalul 9 noiembrie, ora 10, și 10 noiembrie, aceeași oră au fost raportate 177 de decese (92 bărbați și 85 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Gorj, Harghita, Ialomița, Iași, Maramureș, Mehedinți, Olt, Prahova, Sălaj, Satu-Mare, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vâlcea, Vaslui, Vrancea,Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, 3 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 30-39 de ani, 6 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 12 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 47 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 67 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 42 decese la categoria de peste 80 de ani.
Un număr de 160 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 17 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.