Ajutor la facturile de energie și gaze pentru români: Anunțul ministrului Energiei despre planul PSD

Ajutor la facturile de energie și gaze pentru români: Anunțul ministrului Energiei despre planul PSD
Sursa foto: Facebook @Bogdan Ivan

Ministrul Energiei a prezentat planul PSD. Partidul Social Democrat intenționează să introducă măsuri speciale care să ajute românii cu venituri reduse să facă față creșterii prețurilor la energie și liberalizării pieței gazelor. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a detaliat luni propunerile din Pachetul de solidaritate privind subvenționarea facturilor la utilități pentru anul 2026. Măsurile vizează peste 5 milioane de persoane care câștigă lunar cel mult 2500 de lei net.

Planul PSD: Cum vor fi sprijiniți consumatorii de gaze naturale

Bogdan Ivan a explicat că schema de ajutor pentru gazele naturale este gândită special pentru sezonul rece, din octombrie 2026 până în martie 2027:

Din punct de vedere al consumatorilor vulnerabili pe segmentul de energie și gaze naturale, propunerea venită din partea Partidului Social Democrat este una foarte clară, și anume, pentru bugetul anului 2026, pentru acei consumatori care au venit sub 2500 de lei, în cazul gazelor naturale, să beneficieze de o bonificație de 100 de lei lunar în sezonul rece, care începe la 1 octombrie și se termină la 31 martie”, a precizat ministrul.

Planul PSD: Ce măsuri sunt propuse pentru energia electrică

În ceea ce privește energia electrică, ajutorul va fi acordat pe tot parcursul anului pentru a compensa eliminarea plafonului de prețuri.

În cazul energiei electrice, trebuie să continue schema de sprijin pentru consumatorii care de asemenea au până în 2500 de lei venituri nete, de 50 de lei minus la factură, în perioada cuprinsă între 31 martie 2026 și 31 martie 2027”, a adăugat ministrul Energiei.

Câți oameni vor beneficia de aceste măsuri

Ministrul a oferit și cifre care arată amploarea sprijinului social:

„În total vorbim despre aproximativ 2,1 milioane locuri de consum pentru energie electrică, asta înseamnă circa 3,7 milioane de oameni beneficiari, iar în cazul gazelor naturale vorbim de 1 milion de oameni, 1 milion de puncte de consum, adică 1,7 milioane de beneficiari”, a mai spus Ivan, potrivit Știripesurse.

De ce sunt necesare aceste bonificații

Ivan a subliniat că aceste măsuri sunt menite să protejeze persoanele afectate de modificările legislative din anul precedent, în special eliminarea plafonului de preț la energia electrică.

„Este o măsură propusă de Partidul Social Democrat, care vine să-i sprijine pe românii care au cele mai mici venituri, care au fost afectați în cursul anului trecut de eliminarea plafonului la energie electrică. Venim cu această schemă de sprijin pentru oamenii care au venituri mici și medii atunci când vorbim despre plata facturilor la energie electrică și la gaze naturale”, a concluzionat ministrul.

Ce decizii politice a luat PSD în legătură cu aceste măsuri

Duminică, în ședința Consiliului Politic Național, PSD a decis să susțină urgent adoptarea pachetului de relansare economică și a celui de solidaritate, care include măsuri dedicate pensionarilor și altor categorii vulnerabile.

Ultima oră
21:34 - Reacția lui Nicușor Dan, după ce CCR a amânat pentru a cincea oară decizia privind pensiile speciale: „Evident că e o tergiversare, o vedem cu toții”
21:15 - Coliziune între două nave militare americane în timpul unei misiuni. Cum s-a produs incidentul în contextul operațiunilor SUA din regiune
21:11 - Ce a negociat președintele României cu liderii europeni. Nicușor Dan, declarații după summitul din Belgia: „S-a vorbit de piața unică” (VIDEO)
20:36 - Pierderi record pentru armata rusă la început de 2026. Ce arată noile evaluări despre capacitatea Moscovei de a continua războiul
20:22 - Surse: Vizita lui Nicușor Dan în SUA, pusă pe pauză? Aceasta ar fi condiționată de decizia României de a intra sau nu în Consiliul Păcii al lui Donald Trump
19:45 - Flagrant și arestări într-un dosar de trafic internațional de droguri. Ce rol au avut firmele de curierat în anchetele DIICOT (FOTO)
19:41 - Iubita lui Adrian Kreiner rămâne în arest pentru omor. Dezvăluiri neașteptate din dosar. Ce s-a aflat
19:09 - Reacția lui Victor Rebengiuc, după ce a fost amenințat cu moartea: „Există proşti care se ocupă cu chestia asta şi se simt satisfăcuţi, probabil, că te ameninţă şi se bucură”
19:04 - Aer greu de respirat în județul Călărași, după noi depășiri alarmante. Ce arată măsurătorile recente privind hidrogenul sulfurat
18:51 - Oare Radu Oprea vrea în Senat, iar PSD nu îl lasă? Ce ar putea să se ascundă după declarația cu „Auschwitz-ul”