Kelemen Hunor: Libertatea maghiarilor din Transilvania se află într-o situaţie mai bună decât acum 26 de ani, dar mai precară decât era în urmă cu un an

Kelemen Hunor: Libertatea maghiarilor din Transilvania se află într-o situaţie mai bună decât acum 26 de ani, dar mai precară decât era în urmă cu un an
Foto: dahr.ro

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat marţi, cu ocazia Zilei Maghiarilor de Pretutindeni, că situația maghiarilor din Transilvania este mai bună decât acum 26 de ani, dar mai precară decât în urmă cu un an, informează Mediafax. Asta în condițiile în care, subliniază liderul UDMR, au apărut noi tipuri d amenințări și sentimentele anti-maghiare s-au intensificat.

''Avem puţine motive pentru care să simţim astăzi o atmosferă pe deplin sărbătorească. De săptămâni întregi analizez, împreună cu colegii mei, dacă direcţia pe care ne aflăm, experienţele pe care le trăim, sunt de fapt începutul unei schimbări nedorite, sau doar o replică negativă a ceea ce credeam cu toţii că am reuşit să lăsăm în urmă, odată pentru totdeauna. Un sigur lucru însă, putem afirma cu certitudine: libertatea maghiarilor din Transilvania se află într-o situaţie mai bună decât cu 26 de ani în urmă, dar mai precară decât era în urmă cu un an. Realitatea ne arată că, în ceea ce priveşte sentimentul nostru de libertate, astăzi, avem mai degrabă motive de tristeţe şi îngrijorare, decât pentru a sărbători'', a declarat Kelemen Hunor, cu ocazia împlinirii a 168 de ani de la Revoluţia paşoptistă.

''Sentimentul de siguranţă al comunităţii maghiare s-a zdruncinat'', având în vedere că au apărut ''noi tipuri de ameninţări, s-au intensificat manifestările anti-maghiare, pe care le credeam demult încheiate, iar naţionalismul distructiv, alimentat de ură, a revenit în actualitate'', a mai spus liderul UDMR.

Totodată, Kelemen Hunor a precizat că incorectotudinea față de comunitatea maghiară se manifestă sub diverse forme.

''Dispoziţia noastră colectivă este afectată de incorectitudinile experimentate la diverse nivele: proiecte de lege, abuzuri instituţionale, sau accentuarea sentimentului de ură şi stigmatizare socială promovată de mass-media. Nu încetăm să ne exprimăm uimirea pentru tot ceea ce se întâmplă. Deşi nu îl vedem, ştim foarte bine cine este duşmanul. Nu îl vedem, deoarece, îmbracă mereu noi forme, are mereu o nouă faţă. Nu îi vedem adevăratul chip, simţim însă, că este extrem de hotărât, nu vrea să se oprească. Constatăm, în acelaşi timp, că foloseşte instrumente moderne, cu efect de bumerang: dacă îndrăznim să vorbim despre ceea ce simţim cu adevărat, atunci cuvintele, oricât ar fi de corecte şi adevărate, se întorc împotriva noastră'', a mai susţinut Kelemen Hunor.

Liderul UDMR a mai atras atenția asupra faptului că prin periclitarea identităţii naţionale şi contestarea dreptului de folosire a limbii materne, se pune sub semnul întrebării libertatea umană în sine.

''Mesajul pe care îl transmitem prietenilor noştri români este următorul: libertatea noastră nu afectează cu nimic libertatea voastră. Prin libertatea noastră de a rămâne în continuare maghiari pe pământul nostru natal, al părinţilor noştri, nu periclitează în niciun fel libertatea lor, a românilor'', a fost mesajul său către majoritari.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`