Klaus Iohannis: Am de gând să discut cu Guvernul despre absorbția de fonduri europene

Klaus Iohannis: Am de gând să discut cu Guvernul despre absorbția de fonduri europene
foto: striblea.ro

Președintele Klaus Iohannis a transmis un nou avertisment cabinetului condus de Sorin Grindeanu. Şeful statului a atras atenția că ţara noastră nu trebuie să aibă un deficit excesiv și că executivul PSD – ALDE trebuie să atragă cât mai multe fonduri europene.

"Se apropie cu pași repezi perioada când se negociază următorul buget și cu absorbția pe care o avem acum tare mă tem că nu vom fi în pole position, cum se spune, adică vom fi cu cărți proaste în mână. Am de gând să discut aceste chestiuni cu Guvernul în săptămâni următoare. Nu am vrut să mă grăbesc foarte, foarte tare, fiindcă la început Guvernul s-a ocupat de cu totul alte lucruri, vă amintiți, Ordonanța 13, 14 și așa mai departe. Pe urmă, au început ușor, ușor să lucreze ceva și da, am de gând să-l invit pe prim-ministru, cu cine dorește domnia sa, la o discuție pe absorbția fondurilor europene. Cred că aici, dacă vrem să contăm în 2019, când avem Președinția Consiliului Uniunii, chiar trebuie să ne facem temele mult mai bine", a spus Klaus Iohannis.

#DIRECT_ONE_d5lev2#