Cu ocazia Zilei Europei, președintele României Klaus Iohannis a ținut un discurs la Palatul Cotroceni, acolo unde a vorbit despre Uniunea Europeană și despre lucrurile pe care aceasta este nevoită să le facă, pentru a fi asigurată siguranța și stabilitatea.
"La 66 de ani de la declarația lui Robert Schuman, care sta la baza Europei de astazi, ne aplecăm în fața acestor cuvinte. Atunci când vorbim despre pericolele sau provocările la care este supusa ue astazi Uniunea, prima tentație este să ne gândim la lucruri externe, pe bună dreptate. Vorbim despre riscuri de securitate la sudul si estul Europei, despre situația din ucraina, despre milioanele de oameni care încearcă să-și găsească refugiul pe continentul nostru… despre terorism si despre pericolul rasismului, extremismului sau antisemitismului.
Dincolo de aceste semne vizibile, personal, eu cred că printre marile amenințări la adresa UE sunt neîncrederea, resemnarea, scepticismul și lipsa de solidaritate. Atunci când le vom da la o parte pe cele din interior, le vom putea gestiona pe cele care vin din exterior.
Criza refugiaților este astăzi un test pe care Uniunea nu are voie sa-l rateze. Pledăm pentru o soluție comună și care să țină cont de fiecare membru în parte. România își pune la dispoziție forțele și resursele pentru soluționarea acestei crize", a transmis Klaus Iohannis la Palatul Cotroceni.
Klaus Iohannis, mesaj de Ziua Europei
#DIRECT_ONE_m5clsq#
"Privesc cu îngrijorare referendumul din Marea Britanie. Sper ca Uniunea și Europa să iasă mai puternice împreună. Locul Marii Britanii este alături de Uniunea Europeană", a spus președintele.
Șeful statului a afirmat faptul că, fiind membru al UE, România a crescut altfel înzecit față de cum ar fi fost dacă nu era membru al acestei alianțe.
Klaus Iohannis a pus accentul pe modul în care România furnizeaza stabilitate, democrație și prosperitate în interiorul și în jurul său.
De asemenea, el a precizat clar că dorește ca România să fie stat membru Schengen cu drepturi depline, iar acest lucru ar duce la consolidarea statului român. Și cooperarea cu Republica Moldova a fost adusă în discuție la Cotroceni, o cooperare de bun augur, care ar trebui să continue fără întrerupere.