Legea educației sexuale în școli, votată cu scandal. Deputat AUR: Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenţi, de sexualizarea lor într-un cuvânt

Legea educației sexuale în școli, votată cu scandal.  Deputat AUR: Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenţi, de sexualizarea lor într-un cuvânt
Foto: Facebook @ Parlamentul Romaniei - Camera Deputatilor

Legea privind introducerea educaţiei sexuale în şcoli a fost votată marți după dezbateri aprinse în plen. Astfel, pentru adoptarea legii s-au înregistrat 224 de voturi ”pentru”, 1 vot ”contra” și 49 de ”abțineri”.

Legea prevede introducerea educației sanitare în școli începând cu clasa a 8-a, doar cu acordul scris al părinților. Actul normativ pentru modificarea şi completarea legea 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului a fost sesizată de preşedintele Klaus Iohannis la Curtea Constituţională, însă judecătorii CCR au respins obiecţiunile formulate de şeful statului. Astfel, acesta a retrimis legea în Parlament, spre reexaminare.

Înainte ca legea să fie supusă la votul final, parlamentarii PSD și AUR au aruncat cu vorbe grele la adresa deputaților USR, care nu sunt de acord ca legea să se numească ”pentru educație sanitară”, ci pentru ”educație sexuală”.

Dezbatere cu scandal în plen

Deputatul AUR Ilie Coleșa s criticat d ela tribună legea, precizând că ”avem nevoie de libertate, nu de ideologie, avem nevoie de libertatea de a alege cum ne creștem copiii. Nu avem nevoie de masturbarea copiilor, de ideologie de gen, de avorturi la adolescenți, de sexualizarea lor, într-un cuvânt.”

Pe de altă parte, deputatul USR Simina Tulbure a atras atenția că România este în topul țărilor din Uniunea Europeană unde violența domestică există în familii.

“Trebuie să vorbim despre consimțământ, pentru că elevii noștri nu cunosc ideea de consimțământ. Așadar, nu înțeleg de ce trebuie să vorbim despre educație sanitară într-o țară în care suntem în spatele Uniunii Europene din nou, pentru că nu suntem la curent cu ceea ce se întâmplă cu elevii noștri în școală. Elevii noștri care învață despre sex pe internet, la filmele porno, când noi ar trebui să avem oameni specializați în școli care să vorbească despre educație sexuală”.

Deputatul PSD Adrian Solomon: ”Bazaconiile pe care le spun unii și alții de la această tribună nu au nicio legătură cu legea. Au legătură doar cu un amendament pe care o fostă colegă de-a noastră l-a strecurat pe la egalitate de șanse, crezând că astfel va introduce în școli nu știu ce programe revoluționare despre cum și în ce fel trebuie să transformăm tinerele generații în progresiști sau neo-marxiști..sau ce să-i facem.

Acuzații lansate de George Simion

Legea a fost criticată și de George Simion: ”Colegii de la USR au o problemă cu titlul acestei legi, vor neapărat educație sexuală. Nu au auzit când erau mici de suficient de multe ori cuvântul sex. Asta … clamează … Și vor să audă; sex sex sex. Sex sex sex. Na! Sunteți mulțumiți? Este o lege a educației sanitare și este o formă binevenită a acestei legi, educație care se va face în școli de abia după clasa a 8-a cu consimțământul părinților.”

Deputata PNL Mara Calista a spus că dezbaterea pe această temă ar trebui să aibă loc, menţionând că sunt multe cazuri de mame minore în România, boli cu transmitere sexuală la copii sub 15 ani şi cazuri de violenţă domestică cu minore.

„Una citim, una sunt recomandările şi alta sunt realităţile în care trăim”, a spus Calista.

Deputatul Miroslav Merka a susţinut, la rândul său, că România este o ţară democratică, dar şi „o ţară creştină”.