Liviu Dragnea, la Congresul PSD: Ce spune despre „blatul” cu Klaus Iohannis 

Liviu Dragnea, la Congresul PSD: Ce spune despre „blatul” cu Klaus Iohannis 
Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Liviu Dragnea a vorbit sâmbătă, în discursul pe care l-a susținut la Congresul PSD despre acuzațiile conform cărora ar avea un ”blat” cu președintele Klaus Iohannis.

„Am avut colegi, camarazi ziceau ei, care au început să mă acuze că am blat cu Iohannis sau cu nu ştiu cine. Probabil de asta îmi şi fac dosar după dosar”, a a spus, ironi, Liviu Dragnea.

Șeful PSD a vorbit și despre lupta politică din România, precizând că s-a ajuns la ”o acţiune de anihilare a adversarului”.

„Intoleranţa în România atins cote greu de imaginat. Ceea ce trebuia să fie o competiţie politică a ajuns o acţiune de anihilare a adversarului. Nu mai e interesant să susţii un proiect. Obiectivul e dispariţia celuilalt. Aţi văzut foarte bine atacurile la persoană, calomnia, înjurăturile au devenit mijloacele prin care opinia publică este bombardată în fiecare zi în scopul de a acoperi comunicarea pozitivă a Guvernului. Vedem bine că un discurs al urii a invadat televiziunile, mediul online şi chiar tribuna Parlamentului. Se pare că un minim consens politic şi social devine imposibil, iar speranţa de a stabili înţelegeri transpartinice devine o himeră. În anul centenarului, societatea este profund divizată şi se pare că intolenţa elimină orice dialog.

Nu putem accepta această stare de fapt. Nu putem privi resemnaţi cum România se goleşte, cum cele mai importante resurse colective se pierd din cauza imposibilităţii de a comunica normal între noi. E datoria noastră ca încă o dată sa lansam un apel sincer la reconciliere si dialog. Să trecem peste momentele politice din trecut și să chemăm alături toate fortele politice, toate energiile societății, pentru a ne clădi proiectul nostru de societate. Suntem datori fata de istorie și față de generațiile care vor veni”, a spus Liviu Dragnea.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`