Lovitură pentru PNL: Primarul liberal al comunei I.C. Brătianu din Tulcea a fost demis în urma referendumului

Lovitură pentru PNL: Primarul liberal al comunei I.C. Brătianu din Tulcea a fost demis în urma referendumului

Primarul PNL al comunei tulcene IC Brătianu, Alexe Iordan, a fost demis de cetățeni în urma unui referendum.

La referendumul de duminică, din comuna tulceană I.C Brătianu, prezenţa a fost de 35,46%. Din cei 327 de votanţi, 300 au votat pentru demiterea primarului Alexe Iordan, 16 au votat împotriva demiterii, iar 11 voturi au fost nule.

În urma acestui rezultat, Biroul Electoral de Circumscripţie Comunală I.C. Brătianu a dispus validarea referendumului local, constatând că Alexe Iordan a fost demis din această funcţie.

El se afla la al doilea mandat de primar al comunei I.C.Brătianu, din partea PNL.

Iniţiativa referendumului a aparţinut unui grup de locuitori cu drept de vot din localitatea I.C. Brătianu, dar şi unor consilieri locali, printre care şi fostul primar de Viorel Chiriţă.