Senatorul Lucian Romașcanu, purtătorul de cuvânt al PSD, a vorbit despre alegerile din 2024, marți, la Știrile B1 TV prezentate de Gabriela Mihai, și s-a arătat de părere că ar fi „foarte bună” comasarea localelor cu europarlamentarele din 9 iunie.
Întrebat despre eventuala comasare și despre numele care va deschide lista, purtătorul de cuvânt al PSD a spus: „Stați un pic să se ia decizia, să vedem cum se închide ziua de mâine (…). Din ce știu eu, în acest moment, nu s-a luat o asemenea decizie, nici de paritate, nici de nimic. Dacă în condițiile în care studiile sociologice vor arăta că 1+1 fac un pic mai mult de 2, sigur că vom avea această decizie, dar haideți să lăsăm lucrurile să se deruleze! Nu pot să vă spun acum, chiar cu riscul de a-mi pierde un pic din audiența postului. N-am ce să comentez, pentru că nu există nicun fel de decizie luată în acest moment”.
„Dacă vom ajunge la decizia comasării, eu cred că este una foarte bună, pentru că în general europarlamentarele n-aduc mai mult de 30% – 32% din oameni la vot, dacă le punem lângă locale, putem ajunge la o prezență la vot de peste 50% și asta înseamnă reprezentativitate și înseamnă și șansa ca arcul democratic din România să ducă în Parlamentul European mai mulți oameni, pentru că până la urmă trebuie să nu uităm toate beneficiile pe care apartenența la Uniunea Europeană ni le-a adus și să avem, în Parlamentul European și, mai departe, în structurile europene, oameni care să creadă în această construcție”, a continuat Lucian Romașcanu.
„Nu putem să avem acolo purtători de mesaje și de acțiuni care vor, în fiecare luare de cuvânt, ieșirea României, spargerea Uniunii Europene ș.a.md. O prezență mai mare, cu un mesaj comun al celor două partide importante, sper să ducă mai multe voturi către zona democratică și mai puține către celelalte partid, sau în special către partidele extremiste”, a mai spus el.