Complexul Energetic Oltenia are un viitor cert și va beneficia de investiții de peste 3,5 miliarde de euro, a subliniat duminicăpremierul Ludovic Orban, care a mai precizat, printre altele,că planul de restructurare a companiei va fi transmis, săptămâna viitoare, către Comisia Europeană.
„Suntem împreună cu domnul ministru al Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri într-o vizită în județul Gorj. Avem mai multe obiective și mai multe informații să punem la dispoziția cetățenilor din județul Gorj. Primul punct al deplasării noastre, după cum ați văzut, a fost Stația de comprimare de la Bibești, unde am pornit practic această stație de comprimare care se află pe traseul gazoductului BRUA, un obiectiv strategic fundamental pentru securitatea energetică și tot ceea ce înseamnă nevoia de îmbunătățire a utilizării gazului natural. Am avut o întâlnire cu managementul, cu directoratului Complexului Energetic Oltenia și cu reprezentanții sindicatelor pentru a stabili viitorul Complexului Energetic Oltenia”, a declarat Ludovic Orban, la Prefectura Gorj.
Premierul susține că „săptămâna viitoare va fi transmis către Comisia Europeană planul de restructurare a Complexului Energetic Oltenia. După cum bine știți, Guvernul pe care îl conduc, cu aprobarea Comisiei Europene, a aprobat în primă fază un ajutor de salvare în valoare de 251 de milioane de euro, fără de care Complexul Energetic Oltenia ar fi fost într-o situație extrem de dificilă deoarece nu ar fi avut capacitatea să suporte costurile pentru certificatele de CO2”.
„Pasul următor este prezentarea către Comisia Europeană a unui plan extrem de ambițios de restructurare, cu o valoare extrem de mare, de 3,54 miliarde de euro, finanțarea acestui program de restructurare urmând să se facă din veniturile companiei, într-o sumă de aproximativ 1,5 miliarde de euro, restul finanțărilor urmând să fie asigurate fie de la Bugetul de stat, fie din Fondul de modernizare care este administrat de Ministerul Economiei, Energiei și Mediului de Afaceri. Avem încredere că acest plan de restructurare va garanta viitorul Complexului Energetic Oltenia, va garanta locurile de muncă pentru cei mai mulți dintre angajații Complexului Energetic Oltenia și va oferi perspective de dezvoltare energetică județului Gorj și nu numai județului Gorj, pentru că în Complexul Energetic Oltenia sunt capacități de producție și din județul Dolj”, a explicat demnitarul liberal.
El a mai menționat, în ceea ce privește planul de restructurare, că a purtat „o discuție împreună cu domnul ministru al Economiei și cu directorul general al Transgaz, pentru a obține angajamentul Transgaz pentru proiectul de asigurare a gazului pentru Complexul Energetic Oltenia, pentru Ișalnița și pentru Turceni, existând un angajament ferm din partea Transgaz de a efectua aceste investiții și de a asigura gazul natural pentru a susține mixul de producție energetică, care este stabilit prin planul de restructurare”.
„Pe scurt, Complexul Energetic Oltenia are un viitor cert și va beneficia de investiții uriașe de, repet, peste 3,5 miliarde de euro, pe care noi ca Guvern ne angajăm să le susținem. De asemenea, ne angajăm în discuțiile care vor avea loc la nivelul Comisiei Europene să obținem acordul, aprobarea din partea Comisiei Europene pentru acest plan de restructurare”, a mai spus prim-ministrul Ludovic Orban.