Ludovic Orban a anunțat că Guvernul pe care îl conduce a luat decizia modificării Codului Penal, în sensul creșterii pedepselor pentru cei care nu respectă indicațiile autorităților, în contextul pandemiei de coronavirus, și, prin atitudinea lor iresponsabilă, contribuie la răspândirea COVID-19.
„Am decis majorarea pedepselor pentru falsul în declarații privitor la epidemia de coronavirus. Există mai multe situații – un cetățean revine din țările cu peste 500 de cazuri, cetățenii trebuie să completeze declarații. Dacă comit un fals și nu spun din ce țară au venit, vor suferi consecințele legii. Comit o infracțiune pedepsită cu închisoarea.
Am majorat pedepsele pentru zădărnicirea combaterii bolilor. Cine nu respectă carantina și măsurile dispuse de autorități vor avea dosar penal. Nu putem accepta ca oamenii să nu respecte deciziile, să umble liber în societate și să riște să îi îmbolnăvească pe cetățeni
Vom lua măsuri oricât de dure pentru a-i pedepsi pe cei care nu respectă deciziile”, a declarat Ludovic Orban.
Premierul a mai precizat că a fost introdusă și o nouă infracțiune, anume omisiunea de a da date: „Dacă într-o anchetă epidemioloigică cineva nu dă informații complete despre persoanele cu care a intrat în contact, e o omisiune în informarea autorităților. Se poate constitui dosar penal”.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.