Ludovic Orban: Pentru noi, prioritară a rămas, în continuare, asigurarea resurselor umane pentru funcționarea sistemului de sănătate și pentru a putea trata pacienții

Ludovic Orban: Pentru noi, prioritară a rămas, în continuare, asigurarea resurselor umane pentru funcționarea sistemului de sănătate și pentru a putea trata pacienții
Foto: Inquam Photos / George Călin

Sănătatea are nevoie de schimbări majore, a declarat Ludovic Orban, liderul PNL și președintele Camerei Deputaților, cu ocazia Zilei Mondiale a Sănătății, prilej pe care l-a folosit „pentru a sublinia, din nou, necesitatea investițiilor în acest domeniu, care să ducă la modernizarea sistemului de sănătate, la creșterea calității serviciilor medicale în sănătate, la dotarea spitalelor cu aparatură și echipamente.

Mesajul lui Ludovic Orban, de Ziua Mondială a Sănătății

„Ca în fiecare an, pe 7 aprilie marcăm Ziua Mondială a Sănătății, o zi cu semnificații deosebite atât în ceea ce privește persoanele, cât și în ceea ce privește comunitățile.Din păcate, ca și anul trecut, trebuie să ne raportăm la această zi din perspectiva impactului negativ al pandemiei de COVID-19, care ne afectează pe toți deopotrivă, personal, dar și la nivel de societate.Sănătatea are nevoie de schimbări majore și folosesc acest prilej pentru a sublinia, din nou, necesitatea investițiilor în acest domeniu, care să ducă la modernizarea sistemului de sănătate, la creşterea calităţii serviciilor medicale în sănătate, la dotarea spitalelor cu aparatură și echipamente. Pentru noi, prioritară a rămas, în continuare, asigurarea resurselor umane pentru funcționarea sistemului de sănătate și pentru a putea trata pacienții”, a scris Ludovic Orban, miercuri, pe Facebook.

Liberalul s-a arătat de părere că, de Ziua Mondială a Sănătății, „trebuie să se îndrepte în mod special către cei aflați în suferință din cauza acestei boli, precum și către doctori, personal medical, cercetători – care fac tot posibilul pentru a salva vieți, pentru a alina durerea și pentru e reveni, cât mai curând, la viața noastră normală”. Pentru atingerea acestui obiectiv, spune Ludovic Orban, „este nevoie de o acţiune concertată la nivelul autorităţilor publice, dar şi la nivelul societăţii, acţiune care în mod evident trebuie să vizeze campania de vaccinare şi o mai mare rigoare în respectarea măsurilor de protecţie”.

„Încă o dată, îmi exprim recunoștința pentru eforturile depuse de medici, voluntari, oficialități locale și centrale, care au contribuit la diminuarea efectelor negative ale pandemiei și au gestionat o criză economică manifestată la nivel global.Astăzi, poate mai mult ca niciodată, trebuie să conștientizăm faptul că sănătatea este esențială pentru a face față provocărilor dificile generate de pandemie, dar și pentru a construi viitorul”, a adăugat Ludovic Orban.

Ca în fiecare an, pe 7 aprilie marcăm Ziua Mondială a Sănătății, o zi cu semnificații deosebite atât în ceea ce privește…

Publicată de Ludovic Orban peMiercuri, 7 aprilie 2021

Ultima oră
00:08 - Olivia Steer, ironizată de Dana Rogoz: „A venit din nou acea perioadă specială a anului când port roz și când anunț femeile cât de importantă e prevenția”
23:52 - Ce spune Andreea Esca dacă fiica ei, Alexia Eram, ar avea o relație cu manelistul Tzancă Uraganul
23:48 - Rareș Bogdan: E o rușine că nu reușim să fim furnizori de materie primă, cereale, făină, carne / Economic, Florin Cîțu a făcut lucruri excepționale (VIDEO)
23:15 - Florin Cîţu, întrebat dacă este responsabil de eşecul campaniei de vaccinare: Nu sunt firmă de advertising
23:13 - Rareș Bogdan: Ne bazăm că USR PLUS va înțelege după congrese că noi nu avem motiv să renunțăm la Florin Cîțu și vor continua / Nu vor să rămână exclusiv într-o revoluție continuă ca Che Guevara în America de Sud (VIDEO)
22:43 - Mutarea momentului în televiziune: Florin Călinescu a semnat cu Prima TV. A fost anunţat oficial
22:18 - Florin Cîțu: „Vaccinarea obligatorie ar trebui să fie ultima soluție. Susțin testarea obligatorie pentru unele categorii profesionale, pe cheltuială proprie”
22:07 - Ludovic Orban, despre Florin Cîțu: Eu sunt de 31 de ani în PNL și i-am votat și derogarea ca să candideze, iar lui nici nu i s-a uscat bine cerneala pe adeziune și hotărăște el când și cum iese din politică Ludovic Orban!? Nu îi e rușine un pic!? (VIDEO)
21:50 - Ludovic Orban: „Klaus Iohannis nu poate constituțional și moral să intervină în competiția internă a PNL. Nu e adevărat că relația mea cu președintele s-a răcit”
21:43 - Ludovic Orban: Sunt pregătit să îmi asum răspunderea guvernării / Dacă va exista posibilitatea de a discuta din nou despre portofolii, eu sunt deschis / Nominalizarea miniștrilor e apanajul formațiunilor (VIDEO)