Ludovic Orban: România este într-un moment foarte bun, în care există un interes mare din partea investitorilor

Ludovic Orban: România este într-un moment foarte bun, în care există un interes mare din partea investitorilor
Foto: Ludovic Orban / Facebook

România este într-un moment foarte bun, în care există un interes mare din partea investitorilor pentru ţara noastră, consideră președintele Camerei Deputaților, Ludovic Orban:

„Investiţiile publice constituie o bază pentru toate investiţiile private. România este într-un moment foarte bun, în care există un interes mare din partea investitorilor pentru ţara noastră şi noi trebuie să fim pregătiţi să asigurăm condiţii favorabile de investiţii pentru a permite practic o dezvoltare economică, o creştere a nivelului de viaţă”, a declarat Ludovic Orban, într-o conferinţă de presă susţinută vineri la Cluj, potrivit news.ro.

Ludovic Orban a subliniat că viitorul metrou de care va beneficia Clujul cel mai spectaculos proiect care va beneficia de o finanţare importantă în Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare pentru finanţarea proiectului de metrou din Cluj:

„Am discutat în toate întâlnirile de proiecte importante pentru Cluj, pentru comunităţile locale. Am discutat de metrou, care este, din punctul meu de vedere, cel mai spectaculos proiect şi trebuie să ştiţi că este inclusă o finanţare importantă în Planul Naţional de Rezilienţă şi Recuperare pentru finanţarea proiectului de metrou din Cluj. Am discutat şi de alte proiecte importante, tot cu finanţare din PNRR; va exista un proiect extrem de important şi anume modernizarea şi electrificarea tronsonului de cale ferată de la Cluj-Napoca la Episcopia Bihor. Cuvântul de bază în guvernarea noastră este investiţie. Vrem să creştem constant investiţiile în România, atât investiţiile publice, cât şi investiţiile private”, a explicat Orban.

Alături de preşedintele PNL, la Cluj, au fost şi miniştrii Lucian Bode şi Adrian Oros, cât şi europarlamentarul PNL Daniel Buda, liderul PNL Cluj.