Maia Sandu a comentat acuzațiile formulate în controversatul raport al Comisiei juridice a Camerei Reprezentanţilor din SUA. Lidera de la Chișinău a atras atenția că nu se poate vorbi despre libertate de expresie când în spatele mesajelor de pe platformele online sunt conturi false.
Preşedinta Republicii Moldova a făcut o serie de comentarii referitoare la susținerile conform cărora Bruxelles-ul ar fi exercitat presiuni asupra reţelelor sociale pentru a „cenzura conţinut” în timpul alegerilor. Maia Sandu a arătat că trebuie făcută o disticnție între libertatea de exprimare şi tehnicile de manipulare, inclusiv prin intermediul unor conturi false.
„Libertatea de expresie este pentru oameni, nu pentru conturi false, nu pentru boţi şi tot felul de alte chestii. Eu înţeleg că platformele vor să nu existe nicio reglementare, să nu le spună nimeni nimic, să facă bani şi de la cei care finanţează armate de boţi, ferme de boţi şi ce vreţi. Pentru ei, banul contează. Pentru noi, contează sănătatea democraţiei noastre şi democraţia este despre oameni şi libertatea de expresie este pentru oameni, indiferent dacă ne place nouă ce spun oamenii aceştia sau nu ne place”, a declarat lidera de la Chișinău, citată de NewsMaker.md.
Ea a precizat că atunci când vine vorba despre conturi false problema este că acestea distribuie conținut fals care nu poate fi combătut. Cu atât mai mult cu cât este vorba despre operațiuni pentru care se cheltuie foarte mulți bani. Drept urmare, statul nu poate accepta un astfel de comportament doar pentru că platformele online doresc să facă profituri și să controleze utilizatorii.
„În spatele acestor operaţiuni stau bani foarte mulţi şi, noi ce? Trebuie să stăm şi să acceptăm aşa comportament, pentru că ei vor să facă bani şi vor să controleze? Republica Moldova este o ţară mică. O platformă poate să vină şi să controleze aici tot spaţiul”, a atras atenţia şefa statului moldovean.
Maia Sandu a făcut referire și la situația din România, unde Călin Georgescu a reușit să urce pe locul nouă în clasamentele TikTok, o platformă cu două miliarde de utilizatori. Ea a arătat că aceste platforme online trebuie să respecte o serie de reguli astfel încât să nu interfereze în procesul electoral,
„Deci, în cazul României, TikTok, care are aproape două miliarde de utilizatori – deci de conturi unice – şi am avut un candidat care, în câteva zile, a ajuns să fie pe locul 9 între aceste două miliarde de conturi, cu zero cheltuieli. Deci, despre ce vorbim noi aici? (…) Repet, aceste platforme trebuie să respecte nişte reguli”, a punctat preşedinta Republicii Moldova.
Întrebată de ce această comisie a Congresului american a emis acest raport, lidera de la Chișinău a arătat că sunt multe interese, din partea platformelor de socializare și foarte mult lobby.
„Nu ştiu cine e în comisie, dar ştim că în Statele Unite sunt platforme, sunt proprietari de platforme. E foarte clar că de aici vine, de la aceste platforme şi de la proprietarii platformelor, vin aceste solicitări. Noi trebuie să ne apărăm democraţia noastră şi, repet, libertatea de expresie este pentru oameni, nu pentru conturi false”, a arătat președinta Sandu.
Pe 3 februarie, Comisia juridică a Camerei Reprezentanţilor din SUA a publicat un raport interimar în care făcea o serie de acuzații la adresa Comisiei Europene. Între altele se arăta că instituţiile UE ar fi creat un mecanism de presiune asupra reţelelor sociale. Scopul urmărit a fost de a cenzura conţinutul online.
Autorii documentului au sugerat că prin acest mecanism ar fi fost influențate alegerile din mai multe state, inclusiv din România și Republica Moldova. Acest lucru s-a petrecut prin solicitări adresate platformelor de a modera discursul politic.
În replică purtătorul de cuvânt al Uniunii Europene pentru afaceri digitate, Thomas Reigner, a respins afirmaţiile din raportul american. Oficialul a mai spus că libertatea de exprimare este un drept fundamental în Europa. Totodată, a adăugat că legea privind conţinutul online din 2023, „Digital Services Act” (DSA) protejează acest drept împotriva marilor companii din domeniul tehnologiilor.
„În legătură cu cele mai recente acuzaţii de cenzură: nonsens purt. Complet nefondate”, a declarat Regnier.