Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat joi că cea de-a doua tranșă din PNRR a fost deblocată pentru România. De asemenea, liderul social-democraților a precizat în legătură cu pensiile speciale că pensiile militarilor nu pot fi încadrate în această categorie:
„Am văzut că cu cererea de plată numărul 2, deja lucrurile au depășit un moment critic. Am primit semnalele de la Comisie că este acceptată cererea de plată numărul 2 și se va da și un termen de 6 luni ca să se închidă ce mai este în discuție în acest moment. Sunt două sau trei jaloane pe care le negociază în continuare Ministerul Fondurilor cu Comisia.
Prioritatea numărul unu este să închidem odată pentru totdeauna discuția despre pensiile speciale. Pensiile militarilor sunt pensii operaționale, nu sunt pensii speciale. La toți partenerii noștri din NATO pensiile militarilor nu sunt pensii speciale.
Avem datoria de a face o lege corectă și discutată cu Comisia și acceptată astfel încât jalonul să fie îndeplinit. Este în acest moment o lege în Parlamentul României, a fost stopată din circuitul legislativ fiindcă cu toții am așteptat să vedem raportul Băncii Mondiale”.