Politică
Baronul PSD de Vrancea Marian Oprişan şi-a declarat din nou sprijinul față de premierul Mihai Tudose. În momentul în care a ajuns, luni, la sediul PSD, unde are loc ședința CEx, Oprișan le-a spus jurnaliștilor că este de părere că guvernul condus de Mihai Tudose "trebuie să rămână în funcție", informează HotNews.
"PSD trece azi printr-o mare încercare. (…) Cetățenii au avut încredere în noi și avem o mare responsabilitate față de ei. (…) Eu cred că guvernul României condus de Mihai Tudose trebuie să rămână în funcție", a declarat Oprișan.
"Cred cu tărie că e nevoie de echilibru și responsabilitate. PSD în această poveste privind cele trei guverne aproape nu a greșit cu nimic", a mai spus Oprișan.