Marian Oprișan: Peste tot, ambasadorii sunt cei responsabili cu organizarea alegerilor din țările străine / Ce spune baronul de Vrancea despre o eventuală candidatură la prezidențiale

Marian Oprișan: Peste tot, ambasadorii sunt cei responsabili cu organizarea alegerilor din țările străine / Ce spune baronul de Vrancea despre o eventuală candidatură la prezidențiale

Social-democratul Marian Oprișan, liderul Consiliului Județean Vrancea, a reiterat ideea potrivit căreia de alegerile din țările străine se ocupă ambasadorii, și nu ministrul român de Externe sau cel de Interne.

„De multe ori, noi trăim într-o eroare fundamentală. Am auzit «demisia, Meleșcanu», «demisia» ministrului de Interne. Trebuie spus un singur lucru, cât se poate de clar și de ferm. De alegerile din țările străine, acolo unde trăiesc românii, în spațiul european și pe tot mapamondul, peste tot responsabili cu organizarea alegerilor sunt domnii ambasadori”, a spus Marian Oprișan, înainte de Comitetul Executiv Național al PSD.

În acest context, social-democratul a precizat că legea votului prin corespondență a fost deja adoptată, dar a explicat că aceasta trebuie extinsă pentru toate tipurile de alegeri.

„Românii care trăiesc în străinătate sunt foarte importanți. Poate nu știți că este adoptată legea votului prin corespondență. Va trebui s-o extindem pentru toate tipurile de alegeri, pentru ca cetățenii din exteriorul României să se înscrie în registrul electoral și să voteze fără probleme.

Întrebat dacă va candida la alegerile prezidențiale din finalul anului, Marian Oprișan a răspuns: „Vreau să vă spun încă o dată că toate aceste discuții le vom face cu colegii în interiorul partidului”.

Ultima oră
21:35 - Claudiu Năsui: Clasa politică a inventat funcții inutile ca să existe salarizare pentru unii. Vrem să schimbăm legislația, să desființăm sinecurile. Cred că românii nu-și dau seama câte sinecuri sunt în statul român
21:10 - Tánczos Barna nu mai vrea să vadă mașini mai vechi de 15 ani. Ce soluții propune ministrul Mediului pentru autovehiculele poluante
21:06 - Bogdan Aurescu, discuții cu Josep Borrell, șeful diplomației UE, despre implicațiile atacului asupra navei Mercer Street, în care și-au pierdut viața un român și un britanic. Mesajul ministrului
20:39 - Cât lemn s-a furat din pădurile României? Tanczos Barna: „Dacă hoţul nu este prins, nu ştii cu cât a plecat” (VIDEO)
20:33 - Alertă de caniculă și incendii de vegetație în Grecia. Două suburbii din Atena, unde se aflau și turiști,  evacuate din calea flăcărilor
20:13 - Universitatea Oxford: Spania, în fruntea listei vaccinărilor anti-COVID-19. Bulgaria şi România, în coada clasamentului
19:52 - Prețurile la Mamaia, din ce în ce mai mari. Cât a plătit un turist pe o friptură și cât a ajuns să coste porția de hamsii la malul mării
19:43 - Hunedoara: Un bărbat a cerut ordin de protecţie împotriva fostei soții, care l-ar fi agresat
19:25 - Comunicaţiile dintre cele două Corei, restabilite la iniţiativa lui Kim Jong-un. Cum interpretează serviciile secrete sud-coreene schimbarea de atitudine de la Phenian
19:15 - Alertă la Pentagon. Clădirea a fost sigilată, după ce s-au tras focuri de armă în apropiere. Cel puțin o persoană a fost ucisă