Marian Oprişan, supărat că nu mai e băgat în seamă: „Educaţia te obliga să mulţumeşti PSD-ului şi administraţiei PSD!” (VIDEO)

Marian Oprişan, supărat că nu mai e băgat în seamă: „Educaţia te obliga să mulţumeşti PSD-ului şi administraţiei PSD!” (VIDEO)

Fostul baron PSD de Vrancea, Marian Oprişan, s-a supărat că nu a fost băgat în seamă la evenimentele prilejuite de Ziua Primei Uniri. Oprişan chiar a întrerupt un discurs al actualului şef al Consiliului Judeţean Vrancea, Cătălin Toma (PNL) pe motiv că acesta a uitat să mulţumească PSD-ului pentru reuşitele din judeţ, informează B1 TV.

Cătălin Toma: „Vreau să mulţumesc tuturor celor prezenţi, scuzaţi intervenţiile celor care se simt acum, într-o formă sau alta, apăsaţi…”
Marian Oprișan: „Celor care le-au făcut…”

Cătălin Toma: „Dar, vedeţi dumneavoastră, educaţia este cea care trebuie să existe şi încă o dată…”

Marian Oprișan: „Educaţia te obliga să mulţumeşti PSD-ului şi administraţiei PSD!”

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Înţepăturile au avut loc la inaugurarea clădirii fostei Prefecturi, după 30 de ani de renovări. În discursul său, preşedintele Consiliului Judeţean a spus că intenţionează să dea în administrare clădirea către două dintre cele mai prestigioase instituţii de învăţământ superior, Universitatea dinBucureşti şi Universitatea ”Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, care vor să deschidă clase de studii la Focşani.

Marian Oprişan s-a simţit, însă, dat la o parte şi i-a cerut actualului preşedinte al CJ Vrancea să mulţumească PSD-ului. Răspunsul lui Cătălin Toma nu s-a lăsat aşteptat: „Încă o dată, încă o dată, stimaţi vrânceni, avem dovada că în Vrancea trebuie să existe o universitate ca să avem şi oameni educaţi. Mulţumesc mult tuturor!”

Totul s-a petrecut sub ochii preşedintelui Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, care a fost prezent la evenimentele de la Focşani.

Marian Oprișan a pierdut, anul trecut, șefia CJ Vrancea și nu a putut candida la parlamentare

După aproape 20 de ani, social-democratul Marian Oprișan a pierdut, la alegerilor locale din septembrie anul trecut, șefia Consiliului Județean Vrancea. El a fost succedat de liberalul Cătălin Dumitru Toma, care a candidat și cu susținerea USR-PLUS.

Oprișan a căzut, dar a aterizat în picioare, căci tot în conducerea CJ Vrancea e, ca vicepreședinte.

El a vrut să candideze și la alegerile parlamentare din decembrie, pe listele de la Senat, dar nu a mai reușit acest lucru. La acea vreme, președintele PSD, Marcel Ciolacu, a susținut că lista candidaţilor PSD Vrancea a fost invalidată de Consiliul Politic Național.

„Îmi menţin opinia ca dl Oprişan nu trebuie să candideze pentru o funcţie în Parlamentul României. În opinia mea, nu este oportună candidatura domnului Oprişan pentru Senat. Cred că cel mai oportun în acest moment este să rămână vicepreşedinte la Consiliul Judeţean Vrancea”, preciza, la acea vreme, Marcel Ciolacu.

Marian Oprișan, însă, a insistat că el a decis să nu mai candideze: „De dragul organizației pe care am construit-o împreună cu colegii mei primari, viceprimari, consilieri, cu ceilalți membri PSD… pentru mine e mai importantă viața organizației și a cetățenilor județului Vrancea decât o funcție în Parlamentul României. Chiar dacă colegii mei sunt în acest moment supărați pe mine că am luat această decizie, chiar dacă ei m-au susținut, am renunțat la a mai candida”.