Marius Budăi, despre blocarea anumitor angajări la stat: Ne luăm niște măsuri de precauție, suntem proactivi (VIDEO)

Marius Budăi, despre blocarea anumitor angajări la stat: Ne luăm niște măsuri de precauție, suntem proactivi (VIDEO)
Marius Budăi (PSD), fostul ministru al Muncii. Sursa foto: Guvernul României / Facebook

Marius Budăi (PSD), ministrul Muncii, a declarat marți, în legătură cu blocarea angajărilor în unele sectoare de la stat, că guvernanții au preferat să fie „inteligenți și proactivi” și să creeze „spațiu bugetar” pentru eventuale noi măsuri în sprijinul populației și al economiei.

Declarațiile au fost făcute în cadrul Știrilor B1 TV, prezentate de Gabriela Mihai.

Ce a spus Budăi despre blocarea angajărilor la stat

„Dacă vorbim de blocarea anumitor angajări, aici intrăm într-un alt unghi în care s-a luat o decizie în coaliție, din punctul meu de vedere bună, ca într-o perioadă în care ne uităm în jurul nostru, ne uităm la țări mult mai dezvoltate ca noi, ne uităm ce se întâmplă pe plan global, și vedem că situația nu e tocmai fericită și atunci ne luăm niște măsuri de precauție și spunem așa: ”de ce să nu fim noi inteligenți și proactivi să ne creăm un spațiu bugetar pe care să-l avem la dispoziție în situația unor perioade care vor necesita intervenția statului mult mai abrupt, și mă refer aici la oferi sprijin mediului de afaceri, a crea măsuri pentru încurajarea ocupării sau pentru ocuparea locurilor de muncă?””, a declarat Budăi.

Acesta a precizat că ei vor să fie solidari și cu populația, și cu economia, prin urmare vor să se asigure că au spațiu bugetar necesar pentru măsuri viitoare în caz de nevoie.

În aceeași emisiune, Marius Budăi a explicat de ce el consideră că nu e vorba de o înghețare a salariilor în măsurile pregătite de Guvern.