Ministrul Apărării Naționale, întâlniri cu ambasadorii din Marea Britanie și Italia. Ce a discutat Nicolae Ciucă cu Andrew Noble și Marco Giungi, în cadrul întrevederilor de la București

Ministrul Apărării Naționale, întâlniri cu ambasadorii din Marea Britanie și Italia. Ce a discutat Nicolae Ciucă cu Andrew Noble și Marco Giungi, în cadrul întrevederilor de la București
Foto: Inquam Photos / George Călin

Ministrul Nicolae Ciucă i-a primit, miercuri, la sediul Ministerului Apărării Naționale, pe ambasadorii Italiei și Regatului Unit în România, anunță MApN printr-un comunicat de presă.

În discuția cu Andrew Noble, ministrul român și ambasadorul britanic au scos în lumină importanţa Parteneriatului Strategic dintre România şi Marea Britanie, precum şi perspectivele de intensificare a cooperării în domeniul apărării ca elemente esenţiale pentru securitatea şi stabilitatea ţării noastre şi a regiunii din care România face parte, în actualul context geostrategic, arată comunicatul

Vizita la sediul MApN a diplomatului britanic a reprezentat un bun prilej pentru a discuta aspecte de interes comun privind cooperarea cu Regatul Unit, atât din perspectivă bilaterală, în context aliat, dar şi în contextul Brexit, mai scrie sursa citată.

Așadar, tot astăzi, ministrul Nicolae Ciucă a avut o întrevedere la sediul MApN cu ambasadorul Republicii Italiene în România, Marco Giungi, potrivit aceleiași surse.

Cei doi oficiali au discutat despre cooperarea bilaterală în domeniul apărării, cât și despre participarea Italiei cu efective la Brigada Multinațională a NATO de la Craiova, arată același comunicat.

Ministrul Nicolae Ciucă și ambasadorul Marco Giungi au analizat subiectele cuprinse în declarația comună adoptată de aliați după reuniunea NATO de la Londra din această lună, cu accent pe implementarea măsurilor de asigurare şi a prezenţei aliate pe flancul estic. În acest context, ministrul apărării naţionale i-a mulţumit ambasadorului italian pentru contribuţia adusă de țara sa la consolidarea flancului de est al Alianței prin participarea, în acest an, a aeronavelor italiene Eurofighter Typhoon la misiunea sub comandă NATO de poliţie aeriană consolidată pentru spațiul aerian al României, notează sursa citată.

În spiritul abordării omnidirecționale a NATO, ministrul român al apărării naționale a subliniat susținerea pe care țara noastră o acordă eforturilor de contracarare a terorismului și de proiectare a stabilității dincolo de granițele aliate, se mai arată în comunicat.

În încheiere, cei doi oficiali au subliniat importanţa continuării şi amplificării cooperării practice dintre cele două armate, prin continuarea desfăşurării exerciţiilor, atât în plan bilateral, cât şi în format multinaţional, conchide sursa citată.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`