Ministrul Economiei vorbește despre un nou proiect de țară: Un avion militar românesc

Ministrul Economiei vorbește despre un nou proiect de țară: Un avion militar românesc
Foto: Facebook @ Florin Spătaru

Florin Spătaru (PSD), ministrul Economiei, a declarat, sâmbătă, că România își propune să construiască un avion militar românesc și că discuții pe această temă au avut deja loc la Craiova.

Ministrul Economiei a anunțat un nou proiect de țară

„Am avut discuții ieri (vineri – n.r.) la Craiova pe această temă, este un mesaj pe care l-am lansat către industria aeronautică din România, un proiect de țară pe care am putea să-l realizăm.

Din discuțiile cu ei, am înțeles că în săptămânile următoare va fi formalizat un claster pentru industria aeronautică și prin colaborarea dintre principalii jucători în acest segment putem să venim cu un proiect de țară.

Le-am sugerat să înceapă aceste demersuri acum. Este un proiect de țară”, a declarat Florin Spătaru, la Antena 3.

Vineri, ministrul Economiei a vizitat Fabrica de Avioane Craiova, despre care a spus că are capacitatea de a moderniza avioane militare, dar și civile.

Urmăriți B1TV.ro și pe