Ministrul Justiției, Radu Marinescu, a reacționat miercuri, într-o intervenție pentru B1 TV, după apariția în presă a unor stenograme din dosarul DNA în care este inculpat Cristian Popescu Piedone, documente ce redau printre altele o ceartă personală cu soția acestuia. Marinescu a condamnat public scurgerea acestor informații și a anunțat că va sesiza Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Inspecția Judiciară.
Ministrul Justiției a explicat că, în cadrul unei investigații, este posibil ca persoanele vizate să discute și cu membri ai familiei sau alte persoane care nu au nicio calitate procesuală. Chiar dacă aceste conversații pot deveni probe în dosar, ele nu ar trebui să ajungă niciodată în spațiul public, având în vedere caracterul nepublic al urmăririi penale.
“Haideți să separăm puține apele, ca să spun așa la figurat, și să distingem două coordonate. Una este stric coordonata investigației penale, care se poate realiza și prin metode speciale de supraveghere, în condițiile foarte stricte stabilite de Codul de procedură penală, și inclusiv de Constituție, care, evident, protejează drepturile și libertățile fundamentare și drepturile la viața privată.
Într-o anchetă penală, dacă o persoană este supusă unor metode de supraveghere specială, cum ar fi interceptări de conversații, inclusiv telefonice, acestea pot viza mai multe aspecte și, evident, că între acele conversații care sunt supravegheate se pot găsi și cu persoane care nu au calitate în procesul penal. Adică, mai simplu spus, pot să fie și conversații cu familia. Dar aceste conversații care sunt interceptate și care pot constitui mijloace de propă și probe, în cauza penală, evident, nu trebuie să ajungă în spațiul public. Asta pentru că urmărirea penală are un caracter nepublic, are un caracter confidențial”.
Ministrul Justiției a mai precizat că va sesiza la rândul său CSM și Inspecția Judiciară, având în vedere că divulgarea informațiilor din anchetă nu este permisă într-un stat de drept:
“Este la aprecierea procurorului când își construiește acuzația, să prezinte în ordonanțele pe care le întocmește aspectele pe care le apreciază relevante penal, deci poate folosi o serie de informații care i-au parvenit de aceste metode de supraveghere specială, dar, repet, aceste aspecte trebuie să rămână în dosarul penal, pentru că justiția se face la organele de urmărire penală și apoi la instanța de judecată.
Faptul că aceste mijloace de prope, interceptări, ajung să fie prezentate public cu consecința vătămării drepturilor și libertăților unei persoane, posibile afectări a vieții private, vieții de familie, este inacceptabil într-un stat de drept. Ca ministru al Justiției după ce am observat că acest lucru s-a întâmplat pentru că eu nu intervin în dosare, nu cunosc conținutul lor, am observat ceea ce a apărut în spațiu public, am decis să semnalez această chestiune către Consiliul Superior a Magistraturii, Inspecția Judiciară și, în temeiul dispozițiilor 132 din Constituția României să solicit și parchetului care instrumentează acest caz, să efectueze verificări pentru a asigura deplina integritate a informației.
Apreciez că, dată fiind situația revelată public și difuzarea acestor informații care aparent provin din ancheta penală și vizează viața personală a unui cetățean, se impunea a se efectua toate verificările care țin de CSM, de Inspecția Judiciară pentru a ne asigura, pe de o parte, că instrumentele judiciare nu sunt deformate, iar pe de altă parte că nu există vătămări ale drepturilor fundamentale ale persoanelor care sunt vizate de o încheta penală”.
Radu Marinescu nu a vrut să comenteze despre intenția președintelui USR, Dominic Frtiz de a sesiza la rândul său CSM, dar a precizat că este foarte important să se afle sursa aspectelor prezentate opiniei publice cu privire la viața personală a inculpatului.
„Nu pot aprecia asupra demersurilor făcute de către lideri politici sau de către segmente ale societății civile sau oricine dorește să semnaleze o chestiune către CSM, către Inspecția Judiciară, este îndreptățit să o facă. Aprciez faptul că Parchetula răspuns cu promtitudine exprimând un punct de vedere. Este foarte important să aflăm sursa acestor aspecte prezentate opiniei publice cu privire la viața personală a inculpatului. Sper să nu provină de la organele judiciară, dar această chestiune va fi verificaă. Principial este inacceptabil ca aspecte dintr-o anchetă penală, mai ales cele care vizează viața personală a unuic etățean să ajungă să fie diseminate în spațiul public. Justiția este imparțială, este obiectivă, dar trebuie făcută cu discernământ”.
Direcția Națională Anticorupție (DNA) susține că nu este implicată în divulgarea în spațiul public a stenogramelor cu cearta dintre Cristian Popescu Piedone și soția sa.
„În ceea ce privește divulgarea în spațiul public a conversației dintre inculpat și un membru al familiei sale, respingem ferm implicarea instituțională în mediatizarea interceptărilor incluse în ordonanța de control judiciar”, a transmis DNA, într-un comunicat de presă.