Mircea Coșea: Creșterile de pensii și salarii se pot face, dar cu sacrificii enorm de mari. Va fi foarte rău pentru nepoții noștri, care vor trebui să ramburseze creditele (VIDEO)

Mircea Coșea: Creșterile de pensii și salarii se pot face, dar cu sacrificii enorm de mari. Va fi foarte rău pentru nepoții noștri, care vor trebui să ramburseze creditele (VIDEO)
Captură Video

Profesorul Mircea Coșea a declarat luni, pentru B1 TV, că România nu-și permite acum o creștere a pensiilor și salariilor, dată fiind situația economică de la acest moment și perspectiva în anii următori. Economistul a insistat că dacă se va ajunge la creșterea pensiilor cu 40%, urmată de o majorare a salariilor profesorilor tot anul acesta, așa cum e posibil să voteze Parlamentul marți, atunci copiii și nepoții noștri vor suporta consecințele, căci toate aceste majorări vor fi suportate din împrumuturi. Coșea a subliniat că situația e cinică, dat fiind faptul că românii chiar merită salarii și pensii mai mari. Acesta a mai afirmat că „decidenții politici trebuie să găsească o cale ca să scoată țara din impas, nu să se lupte pe probleme electorale”.

Mircea Coșea, despre creșterile de pensii și salarii: Se pot face cu sacrificii enorm de mari

„Sigur că ar fi foarte bine să crească și pensiile și salariile și tot, tot ce înseamnă venituri suplimentare, dar deocamdată, dacă ne uităm la cifrele care caracterizează economia în România acum și perspectiva pentru cel puțin prima jumătate a anului viitor, trebuie să spunem foarte clar că aceste stimulări, aceste creșteri se pot face cu sacrificii enorm de mari și niște pierderi foarte, foarte mari în anii care vin”, a declarat Mircea Coșea, pentru B1 TV.

Profesorul a precizat că se poate face rost de bani pentru aceste majorări, dar doar cât să fie date două-trei luni, apoi nu vor mai exista sumele necesare: „Acum, sigur, unii spun că sunt bani. Cei din Parlament, mulți dintre ei, spun că sunt bani. Sigur că sunt bani, se pot aduna banii de peste tot, din rezerva prim-ministrului sau din alte părți și se pot plăti aceste majorări o anumită perioadă, după calculele mele două sau trei luni. Dar nu există o bază solidă pentru sustenabilitatea acestor creșteri în anii care vin, pentru că aceste creșteri trebuie să fie permanente nu doar o perioadă”.

Coșea a subliniat că majorările de pensii și salarii nu pot fi achitate decât din împrumuturi pe care copiii și nepoții noștri vor trebui să le achite: „Ceea ce facem acum, dacă dăm aceste creșteri, care sigur că vor avea în cea mai mare parte ca sursă împrumuturile, vom face foarte rău nepoților și copiilor noștri și nu numai acelora. Peste 10 – 15 ani o să vadă ce taxe și impozite o să plătească, să poată să ramburseze creditele care se iau acum”.

„Deocamdată situația internă și internațională nu ne dă nicio garanție că anul 2021 și ceilalți, măcar doi sau trei, vor avea asemenea creșteri economice, încât să aibă la buget posibilitatea plăților acestea enorme pe care unii vor să le facă acum.E foarte cinic, foarte grav și trist, că ar trebui să crească și veniturile pensionarilor, și a profesorilor și a tuturor, dar deocamdată în această situație, care este foarte complicată, unică în acest secol, poate și în secolul trecut, nu avem cum să satisfacem aceste cereri sustenabil. Ar trebui ca decidenții politici să găsească o cale ca să scoată țara din impas, nu să se lupte pe probleme electorale, că n-ajungem nicăieri”, a mai declarat Mircea Coșea, pentru B1 TV.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Parlamentul ar putea vota marți, din nou, pentru creșterea pensiilor cu 40%

Marți, Parlamentul se va reuni în ședință comună, pe ordinea de zi fiind și modificarea Ordonanței de Urgență a Guvernului Orban privind rectificarea bugetară. PSD deja a reușit să treacă prin comisiile reunite de buget-finanțe din Parlament mai multe amendamente la această OUG, care au un puternic impact bugetar, majorarea pensiilor cu 40% și creșterea salariilor profesorilor chiar din acest an fiind două dintre ele.

„PSD trebuie să dispară, votul din Parlament de astăzi (miercuri – n.r.) este cea mai clară dovadă că nu se lasă până nu aruncă Romania în aer”, a fost reacția lui Florin Cîțu, ministrul Finanțelor, după votul din Comisii.

La rândul său, premierul Ludovic Orban a insistat că bugetul nu își mai poate permite nicio creștere a cheltuielilor în momentul de față.

Liderul PSD, Marcel Ciolacu, a anunțat că parlamentarii social-democrații vor vota în ședința plenului de marți pentru majorarea pensiilor cu 40%.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`