Scriitorul Mircea Dinescu a criticat marți seara, într-o intervenție pentru emisiunea News Pass, prezența lui Călin Georgescu alături de George Simion la slujba de Înviere.
Mircea Dinescu a precizat că se aștepta ca Georgescu să se retragă pentru o perioadă de pe scena politică, pentru a-și conserva aura eroică, dar că a preferat în schimb să se afișeze alături de George Simion, care e “negru în cerul gurii”:
“Eu am fost puțin șocat. Domnul Călin Georgescu, după drama prin care a trecut, cu anularea alegerilor, credeam că se va retrage într-o aură tragică și probabil își va conserva imaginea pentru viitor. Dar în clipa în care el, care a venit cu chestii serafice, cu Dumnezeu, cu natura, cu izvoarele, cu curățenia morală, dintr-odată l-am văzut…e ca un arbore în care a fost altorit un brusture plin de țepi. Cam așa e imaginea lui pe care o vedem în acea biserică.
George Simion e un tip conflictual, e negru în cerul gurii, este politicianul care a avut cel mai adesea mâna în gât unor colegi în Parlamentul României, isterizat în stradă cu tot soiul de personaje, un tip care amenință tot timpul. Este exact la polul extrem al personajului Călin Georgescu. Eu m-am mirat că a făcut acest pas Călin Georgescu. Deși l-am irozizat de-a lungul lunilor care au trecut, mi s-a părut că ieșirea sa din scenă era dramatică și tragică și era o victimă. În momentul în care vii cu Simion alături, după părerea mea ți-ai dat singur foc la valiză”.
De asemenea, Mircea Dinescu a mai precizat că se aștepta ca Georgescu să o desemneze pe soția sa, Cristela, drept succesoare la prezidențiale:
“Eu nu cred că doamna Cristela îl va mai lăsa pe soțul său să apară alături de Simion. Nu știu ce mă face să cred acest lucru. Eu am crezut inițial că în clipa în care s-a retras își va pune soția să candideze, care avea un farmec anume, avea o figură, putea să îi țină locul, dar ideea că locul unui președinte care vine cu aerul serafic apărut așa din senin ca îngerul păcii este luată de un tip conflictual și cum am zis eu negru în cerul gurii mi se pare foarte dramatică”.