Mircea Geoană, despre situația lui Liviu Dragnea: Este o problemă de timp până când va pleca de la conducerea PSD

Mircea Geoană, despre situația lui Liviu Dragnea: Este o problemă de timp până când va pleca de la conducerea PSD
foto: mandri.ro

Mircea Geoană a vorbit despre situația lui Liviu Dragnea, în contextul în care acesta din urmă a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul, afirmând că este o chestiune de timp până când șeful PSD va pleca de la conducerea partidului, arată agerpres.ro.

"Situația lui Liviu Dragnea este o situație imposibilă azi, în plan intern și în plan internațional. În clipa de față și el și PSD-ul prin asociere sunt de fapt într-o carantină. Este doar o problemă de timp până când Liviu Dragea va pleca de la conducerea PSD. Nu poți să conduci un partid important într-o țară cu cineva condamnat definitiv", a explicat Geoană, președintele PSRO.

Acesta a continuat prin a evidenția că, în situația în care se află Partidul Social-Democrat, electoratul de stânga s-ar putea îndrepta către PSRO.

"Scopul nu scuză mijloacele, Chiar dacă referendumul acela a fost operațiune populară, nu înseamnă că putem la nesfârșit să facem fraudă electorală. Eu sper că ce s-a întâmplat în această perioadă să fie o lecție pentru cetățeni, să nu voteze din inerție. Sunt și alte opțiuni. Iar pe stânga, mai ales după decizia totalmente inacceptabilă a lui Dragnea de ieri, PSRO este adevărata soluție pe stânga și sunt convins că dincolo de oameni din PSD, cred că public de stânga, care până acum ar fi fost tentat să voteze PSD, începând de ieri vor fi mult mai atrași de PSRO", a adăugat Mircea Geoană.

Liviu Dragnea a fost condamnat vineri la doi ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul.