Modificările la OUG 114, făcute prin asumarea răspunderii de către Guvernul Orban, declarate neconstituționale

Modificările la OUG 114, făcute prin asumarea răspunderii de către Guvernul Orban, declarate neconstituționale
Foto: Inquam Photos / George Calin

Curtea Constituțională a admis miercuri sesizarea făcută de PSD privind decizia Guvernului Orban de a adopta prin asumarea răspunderii modificările la OUG 114.

Judecătorii CCR au stabilit că există deja un proiect legislativ cu aceeași temă în dezbaterea Parlamentului și astfel Guvernul nu putea să intervină să adopte prin asumarea răspunderii.

În schimb, CCR a declarat constituțională cumulul pensiei cu salariul la stat. (Detalii AICI)

Social-democraţii susţin în sesizarea la CCR că, în prezent, proiectul de lege pentru aprobarea OUG 114/2018 se află în procedură legislativă pe ordinea de zi a Camerei Deputaţilor, sub rezerva depunerii raportului de către comisiile sesizate în fond.

“Angajarea răspunderii Guvernului asupra unui proiect de lege în condiţiile în care acesta este şi pe ordinea de zi a Parlamentului este neconstituţională, întrucât Guvernul este obligat să lase Parlamentul să se pronunţe asupra acestuia. Când Guvernul îşi angajează răspunderea asupra unui proiect de lege, obiectul de reglementare trebuie să conţină prevederi care se circumscriu clar unui singur domeniu.

Angajarea răspunderii Guvernului nu se poate face printr-un proiect de lege care să modifice sau să completeze mai multe legi în vigoare, această manieră fiind profund neconstituţională”, precizează social-democraţii.