Nelu Tătaru, fostul ministru al Sănătății judecat pentru corupție, susține că îi sunt încălcate drepturile și că nu poate profesa ca medic. El spune că intenționează să revină la Spitalul din Huși, însă nu poate din cauza interdicțiilor ce i-au fost instituite.
Fostul ministru al Sănătăţii, medic chirurg de profesie, îşi desfăşoară activitatea într-un cabinet medical privat, în municipiul Huși. Nelu Tătaru a fost trimis în judecată pentru luare de mită. El a fost acuzat că a primit diferite sume de bani de la pacienții pe care îi consulta și îi trata.
În acest context, într-o postare pe Facebook, fostul ministru a declarat că i se îngrădeşte dreptul de a-şi exercita profesia în cadrul Spitalului municipal „Dimitrie Castroian” din Huşi. Nelu Tătaru reclamă faptul că, potrivit legii, ar avea dreptul să lucreze în spitale publice. Pentru a-și argumenta punctul de vedere a prezentat un document conform căruia, în noiembrie 2024, când avea suspendat dreptul de a profesa în unităţi medicale publice, a fost notificat să-şi ia lucrurile personale din cabinetul pe care îl ocupa în spitalul din Huşi.
Totodată, a prezentat și două adrese, emise de unitatea medicală. Într-una dintre acestea era anunţat că îi încetează suspendarea contractului de muncă, având în vedere revocarea deciziei prin care i se interzicea dreptul de a lucra în spitale publice. În cea de-a doua adresă, datată în aceeași zi, i se aducea la cunoștină faptul că i-a fost suspendat din nou contractul de muncă.
„Medicina este o misiune permanentă, nu una temporară, pe care să o trataţi în funcţie de vreme şi vremuri favorabile unui primar, consilier sau manager de spital. Cariera unui medic nu poate fi tratată precum un bilet de călătorie dus-întors aşa cum sunt cele trei documente, cel care «mă expulzează» din cabinetul medical, devenit între timp loc de fumat, cel care arată că revenirea mea în spital ar fi trebuit să se fi întâmplat deja şi cel care suspendă revenirea mea, din nou, fără ca eu să mai am control judiciar, document în baza căruia eu nu pot fi la spital”, a scris Nelu Tătaru pe Facebook.
Fostul ministru al Sănătății acuză o execuție a sa, în condițiile în care instanțele de judecată nu au finalizat procesul penal. Deși nu există o hotărâre judecătorească de condamnare, spune Nelu Tătaru, managerul spitalului din Huși a decis să-i interzică să profeseze. El spune că s-a adresat instanței cu o contestație care vizează decizia unității medicale.
„Am trecut prin multe încercări în ultimele luni, dar cu demnitate, răbdare, speranţă şi dorinţa de a mă întoarce la pacienţi! Cu stupoare, am constatat că deciziile de executare a mea au fost luate înainte ca justiţia să fi dat un verdict. Am contestat în instanţă decizia managerului spitalului şi aştept ca aceasta să decidă că mă pot întoarce la pacienţii mei, în spital”, a transmis Nelu Tătaru.
În luna decembrie a anului trecut, Nelu Tătaru a fost trimis în judecată de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie. El a fost anchetat într-un dosar de corupție, fiind acuzat că ar fi primit mită, ca medic, sume de bani cuprinse între 100 şi 500 de lei, precum şi bunuri alimentare.