Nicolae Ciucă: „PNL susține cât mai multe doamne în funcții de conducere”

Nicolae Ciucă: „PNL susține cât mai multe doamne în funcții de conducere”

Premierul Nicolae Ciucă, președintele PNL spune că liberalii „susțin cât mai multe doamne în funcții de conducere”. Declarația a fost făcută după întâlnire cu Organizația Femeilor Liberale.

„PNL a susținut și va susține în continuare cât mai multe doamne în funcții de primari, de președinți de Consiliu Județean, parlamentari, consilieri locali și județeni, în alte funcții de conducere. În calitate de președinte, unul dintre obiectivele mele este să promovez cât mai multe doamne și domnișoare în funcții de răspundere în partid. Sunt un ferm susținător al egalității de gen și voi continua să fiu un suporter al protejării și promovării drepturilor femeilor.

Discriminarea trebuie să dispară din vocabularul unei societăți moderne, deoarece egalitatea dintre femei și bărbați este o condiție de bază într-o țară cu adevărat europeană”, a scris Nicolae Ciucă pe Facebook.

„România a făcut numeroase progrese în această privință, dar este nevoie în continuare să eliminăm prejudecățile privind rolurile pe care femeile și bărbații le au în societate”, a adăugat el.

Declarația vine în condițiile în care guvernul condus de Nicolae Ciucă nu are nicio femeie liberală ca ministru. Singura femeie care ocupă o astfel de funcție este Gabriela Firea, de la PSD.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`