Nicușor Dan: Am preluat o primărie cu datorii curente de 2,5 miliarde de lei / Din acastă cauză, avem conturile oprite și conform legii nu putem să plătim investiții (VIDEO)

Nicușor Dan: Am preluat o primărie cu datorii curente de 2,5 miliarde de lei / Din acastă cauză, avem conturile oprite și conform legii nu putem să plătim investiții (VIDEO)
Foto: Nicușor Dan / Facebook

Nicușor Dan a explicat, în direct pe B1 TV care este situația proiectelor „înghețate” după plecarea Gabrielei Firea din Primăria Generală, unul dintre exemple fiind Pasajul Doamna Ghica, în cazul căruia au existat și o serie de probleme de natură legală.

Actualul primar a fost întrebat la Bună România când va putea fi reluată activitatea pe șantierul de la Doamna Ghica și ce se întâmplă cu restul proiectelor din București.

„Un alt proiect foarte important și foarte așteptat este Prelungirea Ghencea. Din păcate, am preluat o primărie cu datorii curente de 2,5 miliarde de lei. Asta înseamnă, ca ordin de mărime, cât a costat Metroul din Drumul Taberei sau cât costă podul de la Brăila, iar toți acești bani trebuie să fie plătiți pe loc și nu îi avem.

Din acastă cazuă, avem conturile oprite și conform legii nu putem să plătim investiții.

În această perioadă am sistematizat tot ce înseamnă buget și parte financiară în Primărie. Avem o proiecție d ebuget pentru 2021, avem o cerere către Ministerul de Finanțe, în care am precizat că dorim să construim foarte mult în București și avem nevoie să fim principiali și corecți cu tot ceea ce înseamnă lumea construcțiilor din București și în general cu tot ce înseamnă prestator. Vrem să plătim la termenul la care spune contractul că trebuie să plătim.

Intenția noastră este să tragem toate datoriile în Bugetul pentru 2021 și să mergem cu investițiile precum semaforizarea inteligentă, consolidarea clădirilor cu risc seismic, către credite private de la bănci. Aici este un singur aspect tehnic în care cred eu că Guvernul ne va ajuta, să ne mărească plafonul de îndatorare, pentru că noi avem un mare avantaj ca București, avem multe dazavantaje la momentul de față, dar avem un mare avantaj și anume că gradul nostru de îndatorare este foarte mic, pe termen mediul și lung și atunci putem folosi acest avantaj pentru a face mari investiții”, a explicat actualul primar, în direct la Bună România.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.