Nicușor Dan, despre întâlnirea pe care o va avea cu Elena Lasconi: „Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare”

Nicușor Dan, despre întâlnirea pe care o va avea cu Elena Lasconi: Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare
Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, a discutat, luni, la Digi 24, despre întâlnirea pe care o va avea miercuri cu președinta USR, Elena Lasconi.

Nicușor Dan a precizat că e „foarte puțin probabil să se ia o decizie”.

„Cred că e foarte puțin probabil să se ia o decizie. Din punctul meu de vedere, lucrurile sunt clare, am anunțat de la început, rămân în această competiție. În ceea ce o privește pe doamna Lasconi, e o decizie a dânsei și a partidului care – fiind vorba de un partid – nu se ia de o singură persoană”, a spus primarul Nicușor Dan, potrivit Știripesurse.

„Așa cum e firesc, o decizie a unui candidat al unui partid, pentru un tip de alegeri atât de importante cum sunt alegerile prezidențiale, e o decizie de partid, pentru că partidul pune fondurile, partidul strânge semnăturile”, a mai declarat primarul General.

„E o întâlnire, dar, indiferent de asta, campania mea merge mai departe”

Nicușor Dan a mai spus că, indiferent de decizia pe care USR o va lua, va continua colaborarea cu partidul „la nivel local și la nivel național”.

„E o întâlnire, dar, indiferent de asta, campania mea merge mai departe. O să începem să strângem semnăturile, o să solicităm donații de la voluntari, o să solicităm voluntarilor să se implice, o să începem foarte, foarte repede”, a mai spus candidatul independent la prezidențiale.

„Să știți că nu mă întâlnesc doar cu doamna Lasconi, mă întâlnesc și cu alți politicieni și lucrurile pe care agreăm să le comunicăm, le comunicăm, iar lucrurile pe care agreăm să nu le comunicăm, nu le comunicăm. Fac parte din fișa postului de politician”, a mai adăugat Nicușor Dan.

„Eu spun de ce cred eu că sunt potrivit”

Tot el a mai spus că e „foarte, foarte puțin probabilă” situația în care la aceste alegeri prezidențiale să avem doi candidați suveraniști pe primele două locuri după primul tur de scrutin.

„Mie mi-e foarte clar că toți candidații pro-occidentali care nu ajung în turul doi, o să-l susțină pe candidatul pro-occidental rămas. Această campanie abia începe și până în 15 martie, când se depun candidaturile cu listele de susținători și toate formalitățile, mai este timp să ne uităm la sondaje”, a mai spus Nicușor Dan.

Edilul Capitalei a precizat de ce crede că ar fi mai potrivit să fie el candidatul la prezidențiale.

„Eu spun de ce cred eu că sunt potrivit: pentru că sunt un politician care înțelege funcționarea instituțiilor și care de ani de zile presează pentru respectarea statului de drept, pentru respectarea legii, pentru reforma instituțiilor. A doua calitate: cred că este nevoie de a da o direcție României pe mai multe paliere și această direcție trebuie făcută cu un contact pe care președintele să îl mijlocească între stat și specialiștii din zona privata și partial zona public”, a spus primarul general al Capitalei, Nicușor Dan.