Nicușor Dan, despre legăturile cu Anton Pisaroglu: „M-am întâlnit de două-trei ori cu el, în campania din 2020 pentru Primăria Capitalei”

Nicușor Dan, despre legăturile cu Anton Pisaroglu: M-am întâlnit de două-trei ori cu el, în campania din 2020 pentru Primăria Capitalei
Conferință de presă susținută de primarul Capitalei, Nicușor Dan, la sediul Primăriei Municipiului București, 16 decembrie 2024. Sursa foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Primarul general al Capitalei și candidatul la alegerile prezidențiale, Nicușor Dan, a vorbit într-o intervenție pentru emisiunea „Bună, România” despre relația cu Anton Pisaroglu, noua stea a suveraniștilor pe TikTok, după blocarea candidaturii lui Călin Georgescu de către BEC.

Despre acesta, Nicușor Dan a spus că s-a întâlnit de două-trei ori, în contextul campaniei sale prezidențiale din anul 2020.

“M-am întâlnit de două-trei ori cu domnia sa, da. În campania din 2020 pentru Primăria Capitalei mai întâi am avut o echipă mai mică și din momentul în care am avut sprijinul PNL-ului am avut o firmă mare de consultanță care m-a ajutat să duc campania electorală și firma asta la rândul ei avea un contract sau o colaborare episodică cu domnul Pisaroglu, pe care l-am văzut și eu de două-trei ori și l-am întrebat cum vede campania.

Nu era cineva care să lucreze zi de zi acolo. Mi s-a părut un om civilizat, prooccidental. Așa l-am simțit eu din discuția pe care am avut-o”.

Nicușor Dan a criticat platforma TikTok pentru că nu a luat măsuri la alegerile politice pentru limitarea în campanie a mesajelor politice, în conformitate cu legislația, avertizând că putem asista din nou la un fenomen similar:

“Eu vorbesc de ce s-a întâmplat în vara-toamna anului 2020. Ce s-a întâmplat de atunci, faptul că a fost sau nu consultant la Călin Georgescu…în orice caz, Călin Georgescu TikTok a fost un fenomen despre care nu vorbim doar noi de asta, a vorbit și raportul serviciilor franceze. Au spus două lucruri: unu, că au existat niște proceduri, niște tehnicalități care au păcălit algoritmul TikTok, ceea ce înseamnă că ai o firmă bună dacă reușești să faci asta, și doi: totuși angajații umani ai TikTok ar fi trebuit să vadă asta și să vadă că e un conținut politic care este expandat și să îl limiteze. Ne întrebăm dacă nu cumva se va întâmpla la fel în campania care urmează”.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`