Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, s-a arătat încrezător în șansele sale de a obține un nou mandat și a recunoscut că nu îi place ideea de comasare a alegerilor locale cu unele naționale, transmite HotNews.ro.
Primarul general consideră că o eventuală comasare o să ducă la o „suprapunere” de teme.
„Cert e că o să fie alegeri într-un tur, nu ştiu dacă or să fie în septembrie, dar polarizeză, ai un partid mare care a avut mereu 30-35%, ai un primar în funcţie care are peste 30%. Şi atunci lupta se polarizează (..). Asta e frumuseţea votului în două tururi, într-un tur, oamenii votează pragmatic. Ce îmi doresc foarte tare şi de asta nu îmi place comasarea asta de alegeri locale şi naţionale, pentru că o să se suprapună teme şi nu o să avem spaţiu să ne prezentăm ideile. Oamenii nu vor avea acces facil la informaţia despre alegerile locale”, a declarat Nicuşor Dan, la Prima News.
„Candidez ca să câştig, pentru că ar fi păcat ca după aceşti trei ani, pentru că unul am plătit datorii, în care am dus lucrurile într-o direcţie corectă, normală, să se întoarcă PSD cu ce a făcut în cei 12 ani”, a adăugat Nicușor Dan.