Preşedintele Nicuşor Dan participă la reuniunea „Coaliţiei de Voinţă” şi la videoconferinţa membrilor Consiliului European de la sediul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS) din Târgu Mureş.
Preşedintele se află în unitatea Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS) din Târgu Mureş, a informat Administraţia Prezidenţială. Nicușor Dan s-a conectat online cu liderii „Coaliţiei de Voinţă” pentru a se pune la curent cu concluziile discuțiilor din Statele Unite, de luni. De asemenea, șeful statului are programată și o videoconferință a membrilor Consiliului European.
„Preşedintele României, Nicuşor Dan, participă la cele două videoconferinţe online anunţate în agendă de la sediul Comandamentului Forţelor pentru Operaţii Speciale (CFOS) din Târgu Mureş, unitate militară pe care a vizitat-o în cursul zilei”, a anunțat Administraţia Prezidenţială, într-un comunicat.
Preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, a convocat pentru o reuniune prin videoconferinţă a membrilor, având în vedere ultimele evoluţii privind Ucraina.
„Împreună cu SUA, UE va continua să acţioneze în direcţia unei păci durabile care să protejeze interesele vitale de securitate ale Ucrainei şi ale Europei”, a subliniat Costa, în mesajul de convocare a reuniunii informale.
CFOS este o structură de elită a Armatei României, specializată în executarea unor misiuni cu grad ridicat de complexitate. Militarii acestei unități participă la misiuni de recunoaştere, dar și la intervenţii directe până la operaţiuni de contraterorism şi răspuns rapid în situaţii de criză.
„Prin profesionalism, loialitate şi pregătire la cele mai înalte standarde internaţionale, Comandamentul Forţelor pentru Operaţii Speciale contribuie în mod esenţial la asigurarea securităţii naţionale şi la îndeplinirea angajamentelor asumate de România în cadrul NATO şi al Uniunii Europene”, arată Administraţia Prezidenţială.