Nicușor Dan: „Suntem într-un context în care securitatea devine importantă. Asta înseamnă că, din păcate, trebuie să investim în apărare”

Nicușor Dan: „Suntem într-un context în care securitatea devine importantă. Asta înseamnă că, din păcate, trebuie să investim în apărare”
Sursa foto: Inquam Photos / George Călin

Președintele Nicușor Dan a oferit declarații, vineri, cu privire la dezvoltarea României și la importanța sectorului de apărare a țării. Șeful statului a făcut aceste afirmații în cadrul evenimentului „Dialog pentru dezvoltare – Summit 2025 – Dezvoltare inteligentă, competitivitate europeană”, organizat de Confederația Patronală Concordia.

Nicușor Dan a spus ce riscă Europa dacă va continua în aceeași manieră

Potrivit președintelui, Europa trebuie să schimbe strategia de a acționa, deoarece „va pierde lupta cu Statele Unite și va pierde lupta economică cu China”. Acesta a explicat că trebuie să nu mai pierdem timpul în a găsi echilibrul perfect între politici economice, politici sociale, politici de mediu.

„Trebuie s-o spunem foarte direct: dacă Europa continuă să meargă așa cum a mers, va pierde lupta cu Statele Unite și va pierde lupta economică cu China. Deci, o relansare a competitivității Europei este esențială. Asta înseamnă curaj, inclusiv de a repune în discuție niște chestiuni pe care Europa și le-a trasat în urmă cu 5-10 ani într-un alt context. Asta înseamnă că trebuie să nu mai pierdem foarte mult timp în a găsi echilibrul perfect între politici economice, politici sociale, politici de mediu. Asta înseamnă să ne uităm cu atenție la cele două rapoarte Letta și Draghi de anul trecut, să întărim piața unică, să simplificăm, să debirocratizăm și să ne uităm la energie și să investim în energie, pentru că energia va fi tot mai importantă și prețul la energie este strict legat de acest concept – competitivitate”, a afirmat președintele, conform agerpres.

Nicușor Dan: „Trebuie ca mediul privat și statul să înceapă să colaboreze”

De asemenea, șeful statului a afirmat că sectorul privat este cel datorită căruia România s-a dezvoltat în ultimii ani. Tocmai din acest motiv, președintele consideră că mediul privat și statul ar trebui să colaboreze în aceste momente pe care țara noastră le traversează.

„În ceea ce privește România, în primul rând vreau să salut încă o dată mediul privat, care a ținut și a dezvoltat România toți acești ani, de multe ori împotriva sau în ciuda politicilor statului. Este un moment în care mediul privat și statul trebuie să înceapă să colaboreze. Și aici, din nou, neformal, vă încurajez să intrați în domenii în care în mod normal, mediul economic nu ar trebui să intre. Noi trebuie să construim o interfață în care politicul și economicul să discute și să propună soluții, însă în acest moment… Și lucrăm la această interfață, numai că, așa cum este statul român azi, va dura”, a adăugat Nicușor Dan.

Președintele României: „Securitatea devine importantă”

Nicușor Dan a explicat faptul că securitatea este un domeniu foarte important pentru România și trebuie să se facă investiții în industria de apărare.

„Suntem într-un context în care securitatea devine importantă. Asta înseamnă că, din păcate, trebuie să investim în apărare. Asta de principiu – mai bine să plătești profesori decât oameni care fac mitraliere, dar ăsta este contextul și acest context oferă oportunități economiei românești, care a avut o tradiție, care are încă niște oameni, niște meseriași care știu să facă lucruri încă. În cadrul industriei de apărare există zone noi care pot fi abordate și dintr-o perspectivă de tehnologie clasică, care pot fi abordate și dintr-o perspectivă de automotive. Astea sunt niște avantaje competitive la care vă invit să reflectați pentru că este o oportunitate pentru economia noastră”, a mai susținut Nicușor Dan.