Daniel Băluţă, primarul Sector 4 îi cere lui Nicuşor Dan să semneze avizul de circulaţie pentru lucrările la Planşeul Unirii. Edilul a declarat că acest document este necesar pentru a demara lucrările de consolidare și reabilitare.
Primarul Sectorului 4 i-a cerut lui Nicuşor Dan să semneze avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie necesar pentru demararea lucrărilor de consolidare a Planşeului Unirii. El a menționat că în condițiile în care acest aviz va fi emis cu întârziere, alte document ar putea expira.
„Avizul este redactat încă de anul trecut. Se află, la ora la care vorbim, la mapa primarului general, care de mai bine de o lună se pregăteşte să semneze. După conferinţa de presă de acum două săptămâni, în care trăgeam un semnal de alarmă, Primăria Capitalei a transmis un punct de vedere prin care spune că mai este nevoie de timp pentru analizarea documentelor care stau la baza eliberării acestui aviz”, a declarat Daniel Băluţă.
În opinia sa, nu există argumente care să justifice amânarea semnării acestui aviz. Drept care, îl acuză pe Nicușor Dan de dezinteres sau de rea-voință.
„Îl informez că lucrul acesta s-a făcut deja, din moment ce documentul este redactat şi se află în mapa primarului general. Pur şi simplu, nu mai există niciun argument care să stea în picioare. Ori este vorba de dezinteres, ori este vorba de rea-voinţă”, a mai spus Băluță.
Primarul de sector a făcut apel la Nicușor Dan să pună pe primul loc siguranţa oamenilor. Daniel Băluță a declarat că toate documntele, avizele și studiile solicitate de Primărie sunt pregătite. Lipsește doar semnătura primarului general pe avizul respectiv.
„Noi suntem pregătiţi. Avem finanţare, avem contractul semnat, toată documentaţia este pregătită. Toate expertizele, studiile, avizele cerute de Primăria Capitalei sunt aici, în faţa dumneavoastră. Fără folos însă. În lipsa semnăturii primarului general, stăm pe loc, deşi degradarea Planşeului Unirii nu se opreşte, după cum am aflat cu toţii de la experţi, degradările plăcii de beton vechi de 100 de ani se văd mai nou şi din satelit. (…) Dacă primarul general menţine acest ritm al semnăturilor, nici nu vreau să mă gândesc când ar putea semna autorizaţia”, a mai spus Băluţă.
El a arătat că prin certificatul de urbanism, Primăria Municipiului Bucureşti a solicitat 35 de documente, în vederea emiterii autorizației de construire. Din cele 25 de avize, Daniel Băluță recunoașt că mai are de obținut două.
„Având în vedere situaţia de urgenţă, vom solicita o ordonanţă preşedenţială pentru a-l obliga pe primarul general să respecte legea. (…) În cursul acestei săptămâni, împreună cu avocaţii noştri, vom face această solicitare (privind avizul Comisiei Tehnice de Circulaţie). Sper că până luni să putem depune în instanţă şi să obţinem un termen pentru a-l obliga pe primarul general să semneze acest aviz. Este ireal oricum ceea ce se întâmplă”, a afirmat Daniel Băluţă.