OFICIAL: De ce s-a respins tăierea pensiilor speciale. Ce spune Curtea Constituțională

OFICIAL: De ce s-a respins tăierea pensiilor speciale. Ce spune Curtea Constituțională
Sursa foto: Facebook

Curtea Constituțională a admis obiecția de neconstituționalitate formulată de Instanța Supremă și a decis că Legea pentru modificarea pensiilor speciale este neconstituțională.

Cum motivează Curtea Constituțională respingerea proiectului

Deși CCR a constatat că Guvernul a respectat prevederile Constituției atunci când și-a angajat răspunderea asupra proiectului de lege, reglementând un domeniu unitar și justificând atât urgența, cât și necesitatea măsurii, Curtea Constituțională a identificat o problemă esențială de procedură: lipsa avizului Consiliului Superior al Magistraturii.

CCR a subliniat că Guvernul nu a așteptat termenul legal de 30 de zile pentru obținerea acestui aviz, încălcând astfel dispozițiile din Constituție, care prevăd obligativitatea obținerii acestui aviz. Acest viciu de procedură a condus la declararea neconstituționalității legii în ansamblul său.

În ceea ce privește celelalte aspecte invocate în sesizare, Curtea a reafirmat că Parlamentul are competența de a modifica legislația, inclusiv în mod succesiv, atâta timp cât aceste schimbări urmăresc o finalitate coerentă și nu afectează securitatea juridică sau drepturile fundamentale.

Judecătorii de la CCR nu au mai citit legea

Practic, magistrații de la Curtea Constituțională nu au mai analizat ce scrie în lege și s-au oprit după ce au constatat că legea a fost adoptată greșit de guvern.

Prin urmare, judecătorii CCR nu au analizat conținutul legii, adică prevederile privind condițiile și modalitatea de calcul a pensiilor, ci doar modul în care legea a fost adoptată. În lipsa respectării procedurii constituționale, actul normativ este invalidat doar pe forma prezentării, fiind considerat că a fost adoptat neconstituțional.

Decizia înseamnă că legea privind reforma pensiilor speciale nu poate intra în vigoare în forma actuală și trebuie reluat întregul proces legislativ, cu respectarea pașilor obligatorii, inclusiv solicitarea avizului CSM. Abia după ce procedura va fi corect refăcută, Parlamentul sau Guvernul vor putea reveni cu o nouă variantă, care ar putea fi analizată și pe conținut.