OUG pentru carburanți, fără efect imediat. Guvernul urmează să adopte joi o Ordonanță de Urgență privind situația de pe piața carburanților, în contextul creșterii prețurilor și al presiunilor economice. Actul normativ va fi aprobat în ședința Executivului, după ce Ministerul Finanțelor va introduce o serie de ajustări rezultate în urma consultărilor cu partenerii sociali.
Decizia vine după discuțiile purtate în cadrul Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, iar autoritățile anunță că măsurile concrete vor fi aplicate începând de săptămâna viitoare.
Executivul va declara oficial stare de criză pe piața petrolului și a produselor petroliere, măsură care va permite intervenții directe pentru stabilizarea prețurilor.
„În urma discuțiilor, s-a decis ca Guvernul să adopte, mâine, o ordonanță de urgență prin care să fie declarată situația de criză pe piața țițeiului și/sau a produselor petroliere și să fie stabilite măsuri de protejare a economiei și a populației pe durata acestei crize. Pe durata situației de criză vor fi instituite măsuri de protecție aplicabile pentru o perioadă de 6 luni, cu posibilitatea prelungirii succesive pentru intervale de cel mult 3 luni, atât timp cât persistă circumstanțele care au determinat instituirea situației de criză”, se precizează în comunicatul de presă emis de Guvern, conform Știripesurse.
Starea de criză va fi instituită inițial pentru o perioadă de șase luni, cu posibilitatea de extindere, în funcție de evoluția pieței.
Printre măsurile anunțate se numără limitarea adaosului comercial pentru carburanți, pe întreg lanțul de distribuție, de la producție până la vânzarea finală.
Autoritățile intenționează astfel să reducă presiunea asupra prețurilor plătite de consumatori, în contextul volatilității pieței energetice.
Guvernul va introduce și un mecanism de control asupra exporturilor și livrărilor intracomunitare de benzină și motorină.
„Adaosul comercial pentru benzină, motorină și materiile prime utilizate pentru obținerea acestora va fi limitat pe întregul lanț de activitate economică. Exportul și/sau livrările intracomunitare de benzină și motorină vor putea fi realizate de către operatorii economici exclusiv cu acordul prealabil scris al Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și al Ministerului Energiei. Pe durata situației de criză, se reduce cantitatea de biocarburant din benzină pentru scăderea prețului final. De asemenea, ministerele Finanțelor, Economiei, Energiei, împreună cu Consiliul Concurenței, vor monitoriza permanent piața și vor evalua orice alte măsuri care se impun”, potrivit comunicatului.
Aceste măsuri au scopul de a asigura disponibilitatea resurselor pe piața internă și de a preveni eventuale dezechilibre.
Deciziile au fost luate în urma unei întâlniri organizate la Palatul Victoria, la inițiativa premierului Ilie Bolojan.
La discuții au participat vicepremierul Marian Neacșu, ministrul Energiei Bogdan Ivan, ministrul Finanțelor Alexandru Nazare, ministrul Economiei Irineu Darău, precum și reprezentanți ai Consiliului Concurenței.