OUG privind soluțiile în energie ar putea fi adoptată săptămâna viitoare. Ce le-a transmis Nicolae Ciucă miniștrilor în debutul ședinței de Guvern (VIDEO)

OUG privind soluțiile în energie ar putea fi adoptată săptămâna viitoare. Ce le-a transmis Nicolae Ciucă miniștrilor în debutul ședinței de Guvern (VIDEO)
Foto: Guvernul României / Facebook

Premierul Nicolae Ciucă le-a solicitat miniștrilor cu atribuții în acest sens să finalizeze partea de conținut a ordonanței de urgență privind soluțiile în domeniul energiei astfel încât actul normativ să fie adoptat săptămâna viitoare, înainte de ședința săptămânală a cabinetului.

Nicolae Ciucă dorește ca OUG privind soluțiile în energie să fie adoptată săptămâna viitoare

„Am desfășurat o serie de activități începând de luni legate de subiectul setului de măsuri guvernamentale pentru a putea să gestionăm efectele generate de creșterea prețurilor la energie și la gaze. Ieri am avut o întâlnire cu producătorii, furnizorii și distribuitorii din energie. Am discutat cu ministrul Energiei și se lucrează la partea de conținut a ordonanței de urgență pe care doresc să o finalizăm până vineri dimineața. În acest sens, rog ministrul de Finanțe, ministrul Agriculturii, ministrul Economiei, ministrul Antreprenoriatului și Turismului, ministrul Justiției și ministrul Transporturilor să finalizeze partea de conținut astfel încât la Ministerul Energiei și, bineînțeles, cu sprijinul domnului secretar general să finalizăm această ordonanță să putem să o punem în transparență publică cel mai târziu vineri dimineață astfel încât săptămâna viitoare, înainte de ședința săptămânală, să adoptăm această ordonanță de urgență”, a declarat premierul, miercuri, în debutul ședinței de la Palatul Victoria.

În discuția de marți cu reprezentanții producătorilor și furnizorilor din domeniul energiei, premierul prezentase și soluțiile aflate în lucru la nivelul Guvernului, acestea fiind: plafonarea prețului la energie pentru consumatorii finali casnici și industriali, pentru întreprinderile mici și mijlocii, în paralel cu creșterea plafonului de consum până la care se aplică această facilitate, aplicarea unui sistem de reducere a facturii la energie pentru universități și alte instituții de învățământ, spitale, instituții de cultură și religioase, furnizori de servicii sociale, instituții publice, ONG-uri.

Urmăriți B1TV.ro și pe