Patriarhia Română a transmis un comunicat în care arată că Biserica Ortodoxă Română (BOR) „îşi reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale”. Asta la câteva ore după ce IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a ținut o predică la sediul AUR Constanța.
„Biserica Ortodoxă Română își reafirmă clar neutralitatea în timpul campaniilor electorale, prin delimitarea de orice act de politică partinică și prin evitarea implicării în susținerea publică a vreunuia dintre candidații care participă la competiția electorală prezidențială.
Respectăm votul fiecărei persoane, deoarece acesta reflectă credinţa, convingerile şi opţiunea acesteia, fiind o manifestare a unui drept democratic consfințit prin lege.
Aşadar, îi îndemnăm pe toți cetățenii români să-și exercite în mod liber, pașnic și responsabil dreptul la vot, pentru binele poporului român”, a transmis Biroul de Presă al Patriarhiei Române, într-un comunicat postat pe basilica.ro.
Reacția vine după ce IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a fost duminică la sediul AUR din Constanța, a sfințit locul și le-a transmis un mesaj celor prezenți: „Nu se pune problema să nu avem culori politice, ci să avem iubire de Dumnezeu și, de biserică, de neam și de țară. Dacă avem aceste idealuri, nu ne lipsește nimic. Am fost să mai sfințim sediul al acestei formațiuni și mă bucur că m-ați chemat și am nădejdea să vă țin la rugăciuni dacă dă Dumnezeu să fie bine și Dumnezeu dă numai să fie bine. Sper să mă văd cu cei prezenți și pe 18, 20 sau 21, când o fi un rezultat sănătos”