Paul Stănescu: Am fost umilit inutil şi fără niciun argument

Paul Stănescu: Am fost umilit inutil şi fără niciun argument

Am fost umilit inutil şi fără niciun argument, a declarat Paul Stănescu, după ce Liviu Dragnea a susținut că așteaptă de la el demisia de onoare, informează Digi24.

Stănescu a mai spus că și-ar fi dat demisia dacă premierul sau șeful PSD i-ar fi făcut vreun reproș legat de activitatea sa la Ministerul Dezvoltării, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Mai mult, Dragnea chiar i-a transmis că nu-i pune la îndoială competența ca ministru.

”Dacă, la şedinţa CExN de luni, 19 noiembrie, doamna prim-ministru sau preşedintele PSD mi-ar fi reproşat ceva legat de activitatea la minister şi mi-ar fi cerut demisia, o făceam pentru că sunt un om de onoare şi nu mă agăţ de niciun scaun! Mai mult, înaintea şedinţei, m-am întâlnit cu preşedintele Dragnea, care mi-a spus că nu-mi poate pune la îndoială competenţa ca ministru şi nicio clipă nu mi-a cerut să fac un pas în spate! Ulterior, am fost umilit inutil şi fără niciun argument, ceea ce mă face să nu intru în acest joc politicianist! Îmi voi face propria analiză şi voi decide în consecinţă!”, a spus Paul Stănescu, citat de Digi24.

Ultima oră
20:27 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. De ce este importantă mâncarea și cât de des ar trebui să mergem la dentist (VIDEO)
20:04 - Operatorii feroviari privați resping acuzațiile lansate de ministrul Cătălin Drulă: „Să nu ne mai chemați la astfel de întâlniri folosite numai pentru a vă crea o imagine în fața presei”
19:34 - Marea Britanie acuză Iranul pentru atacul asupra petrolierului din strâmtoarea Hurmuz, incident soldat cu moartea a doi navigatori, un român și un britanic
19:06 - Doar 7.330 de persoane vaccinate în ultimele 24 de ore. Peste 4,85 milioane de persoane vaccinate cu schemă completă de la debutul campaniei
18:45 - Elisabeta Lipă, despre premiile sportivilor medaliați: La noi, statul suportă grosul, dar afară au sponsori care le asigură un trai decent toată viața dacă reușesc să cucerească titlul olimpic (VIDEO)
18:26 - Elisabeta Lipă, pe B1 TV: Nu există niciun plan de investiții, fiecare ne descurcăm cum putem. Avem copii talentați, dar ei trebuie descoperiți, finanțați și îndrumați către sportul de înaltă performanță (VIDEO)
17:50 - Pfizer și Moderna au majorat prețurile la vaccinurile furnizate către UE. Cât costă o doză și cât ar urma să încaseze producătorii de seruri anti-COVID-19 în 2022, conform estimărilor de moment
17:18 - Siegfried Mureșan, la Vrancea: E foarte important ca în următorii patru ani România să fie condusă conform voinței PNL
17:01 - Ediție specială „360 de grade”, cu Alina Bădic. Alimentația de sezon, ce putem să consumăm ca să ne simțim mai bine și să ne hidratăm (VIDEO)
16:33 - Klaus Iohannis, la „Săptămâna Haferland”: Ca stat profund atașat idealurilor de diversitate și unitate europeană, România este locul în care diversitatea etnică, religioasă și culturală este respectată (VIDEO)