Eugen Tomac (PMP) invită partidele din Opoziţie să voteze proiectul privind 2 tururi de scrutin pentru primari. ‘PMP va testa noua majoritate anti-PSD’

Eugen Tomac (PMP) invită partidele din Opoziţie să voteze proiectul privind 2 tururi de scrutin pentru primari. 'PMP va testa noua majoritate anti-PSD'

PMP a invitat, prin vocea lui Eugen Tomac, partidele din opozițiePNL, USR, UDMR, Pro România şi ALDE să voteze, în prima zi de sesiune parlamentară, în favoarea proiectului de lege privind revenirea la două tururi de scrutin la alegerea primarilor

„Zilele sunt numărate pentru acest guvern. Se dezbate foarte mult chestiunea legată de moţiunea de cenzură. PMP va testa seriozitatea cu care abordează partidele pretins de Opoziţie temele care sunt majore pentru toată societatea şi vom invita chiar în prima zi de sesiune parlamentară pe toate partidele de Opoziţie, PNL, USR, UDMR, chiar şi coaliţia nou creată care susţine un actor, Pro România şi ALDE. Vom testa seriozitatea prin invitarea acestor partide de a da un vot pentru proiectul de lege privind revenirea la două tururi la alegerea primarilor, proiect pe care partidul nostru l-a promovat şi a fost adoptat în Senat”, a afirmat Tomac într-o conferinţă de presă, potrivit Agerpres.

El a spus că dacă acest proiect de lege va trece, se poate discuta şi de un angajament al partidelor de Opoziţie împotriva PSD şi de succesul unei moţiuni de cenzură.

„Dacă acest proiect de lege va trece, în mod firesc, vom putea discuta despre un angajament solemn al partidelor de Opoziţie împotriva PSD şi despre nevoia de a avea un succes real privind iniţierea unei moţiuni de cenzură. Deci, PMP va face acest demers chiar din prima azi, aşa vom şti exact dacă adeziunea celor doi este reală sau e doar un joc de imagine”, a adăugat Tomac.

Ulterior, Eugen Tomac a reiterat invitația sa adresată partidelor din opoziție printr-un mesaj publicat pe Facebook, în care precizează că săptămâna viitoare, PMP va testa noua majoritate anti-PSD.

„Votul din Parlament pe legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin reprezintă primul test real de poziționare a partidelor parlamentare față de PSD.

Cerem tuturor partidelor care se pretind a fi în opoziție față de PSD, și mă refer la PNL, USR, UDMR, Pro România și ALDE, să voteze săptămâna viitoare proiectul de lege inițiat de PMP privind alegerea primarului în două tururi de scrutin. Proiectul a fost adoptat de Senatul României, iar acum se află pe ordinea de zi, la vot final, în plenul Camerei Deputaților.

După alegerile europarlamentare, avem o șansă reală să strângem rândurile și să umilim actuala putere prin acțiune politică unitară a tuturor partidelor care doresc, în mod sincer, înlăturarea PSD de la putere, inclusiv pe plan local.

Consider că votul din Parlament pe legea privind alegerea primarilor în două tururi de scrutin va surprinde cu fidelitate realitatea politică din acest moment. Abia după acest test vom știi dacă există o majoritate anti-PSD și dacă Guvernul Dăncilă ar putea fi demolat printr-o moțiune de cenzură”, a scris Eugen Tomac pe Facebook.

Tags:
Urmăriți B1TV.ro și pe
`