Este momentul să ne recâștigăm încrederea în România și să o transformăm în țara pe care ne-o dorim cu toții, să depășim clivajele artificiale și să avem mai multă încredere unul în celălalt, a transmis Organizația de Tineret a Partidului Mișcarea Populară, de Ziua Națională a României.
„Suntem recunoscători fiecăruia dintre cei peste 250.000 de soldați români care au pierit pe frontul Primului Război Mondial pentru ca astăzi să putem trăi într-o Românie liberă și independentă la al cărei viitor putem participa fiecare. Din memoria colectivă, nu putem uita civilii care, din diferite motive (război, foamete, boli și accidente) și-au găsit sfârșitul în Primul Război Mondial, peste 400.000. În total, statisticile consemnează aproape unu din zece români, din granițele de dinainte de 1914, ca victime ale războiului. Este un sacrificiu unic în istoria europeană, deseori uitat. Nu îi putem uita pe cei care, fără voia lor, au fost victimele acțiunilor de război ale Puterilor Centrale, deși simțeau românește”, a transmis Organizația de Tineret a Partidului Mișcarea Populară.
Aceasta a mai susținut că fiecare dintre noi lucrăm și trebuie să lucrăm pentru viitorul nostru comun, privind către o Românie democratică și europeană: „Astăzi, ne uităm spre viitor, un viitor pe care îl construim cu tenacitate în viața de zi cu zi, cu contribuția fiecăruia dintre noi. Este momentul să ne recâștigăm încrederea în România și să o transformăm în țara pe care ne-o dorim cu toții, să depășim clivajele artificiale și să avem mai multă încredere unul în celălalt. Privim cu încredere către o Românie democratică și dinamică, europeană și euroatlantică, în care fiecare persoană are oportunitatea de a prospera, în care respectarea drepturilor și libertăților fundamentale, alături de oportunitățile antreprenoriale și asociative, sunt garanțiile acestei oportunități”.
„Organizația de Tineret a Partidului Mișcarea Populară urează la mulți ani tuturor celor care fac parte din familia română și celor care sunt alături! La mulți ani, România!”, a mai transmis PMP Tineret.