PNL Franța și-a ales președintele – Alexandru Urdaș, absolvent al universităților din Valencia și Aarhus, cu experiență la UNESCO

PNL Franța și-a ales președintele - Alexandru Urdaș, absolvent al universităților din Valencia și Aarhus, cu experiență la UNESCO

Alexandru Urdaș este noul președinte al organizației PNL Franța. Competiția internă a fost una acerbă, dar el a reușit să câștige la o diferență de 4 voturi în fața contracandidatului său. Urdaș e absolvent al Universității din Valencia și al Universității din Aarhus și a lucrat șase ani și jumătate la UNESCO, divizia Educație Superioară.

Prim-vicepreședintele PNL Rareș Bogdan și secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, au ajuns la Paris pentru a-l susține pe Urdaș în această competiție.

Conducerea organizației PNL Franța a fost astfel schimbată după șapte ani.

În contextul alegerilor PNL din Diaspora, liberalii au participat în ultimele săptămâni la mai multe evenimente culturale româno-franceze și la întâlniri cu autoritățile locale, la Bordeaux și la Paris.

Urdaș trăiește de 10 ani în Paris.

Într-un scurt interviu pentru Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS), Alexandru Urdaș susținea: „În afară de activitatea mea din cadrul LSRS, profesez ca şi economist în cadrul organizației internaționale Columbus, UNESCO Paris. Proiectele în care sunt implicat constau în colaborări internaționale între America Latină şi Europa, pentru dezvoltarea economica şi dezvoltarea educației superioare. Atât în cadrul LSRS cât şi în cadrul jobului, am ocazia de a lucra cu persoane extraordinare şi să cresc profesional si relațional. Sunt o persoana foarte iubitoare şi destul de iubită, dinamică, sociabilă, loială, şi sper eu, integră. (…) Ca orice „fecioară” (fiu a doi „lei”) care se respectă, sunt foarte analitic, ca să nu spun Hiper-Analitic”.

Urmăriți B1TV.ro și pe